Ținte noi pentru Petrolul! „Găzarii” își doresc doi jucători de la echipe din Liga 1

Petrolul studiază bine piața transferurilor din această iarnă înainte să se decidă să legitimeze noi jucători. Dacă până acum a semnat cu portarul Raul Avram și mijlocașii Daniel Cârjan, Mihai Ene și Cristian Andor, gruparea ploieșteană se interesează de câțiva fotbaliști pe care s-ar putea baza și în Liga 2, acolo unde vrea să promoveze în această vară.

Mijlocașul Claudiu Herea (27 de ani) și atacantul Eugen Nica (19 ani) sunt, potrivit IlfovSport, două nume pe care șefii Petrolului le au pe buze în aceste zile. Primul aparține de Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, în timp ce Nica aparține de Juventus București, dar în ultimul an a fost împrumutat în Liga 2 la CS Balotești.

Fratele mult mai cunoscutului Ovidiu Herea a evoluat în acest sezon de Liga 1 în 18 meciuri și a marcat trei goluri. Mutările din lotul echipei covăsnene îl scot din primul „11” pe mijlocaș, iar Petrolul vrea să-l convingă să vină la Ploiești. Președintele „găzarilor”, Cristian Vlad, a mai încercat acest demers și în perioada în care Herea evolua în tricoul divizionarei secunde CS Balotești.

Cât îl privește pe Eugen Nica, care în acest sezon de Liga 2 a evoluat în toate meciurile pentru CS Balotești, în 21, și a marcat 8 goluri, atacantul a fost rechemat în această iarnă la Juventus, însă Marius Baciu nu l-a păstrat în lot pentru cantonamentul din Antalya. Ilfovenii din Liga 2 spun că îl au sub formă de împrumut până la finalul campionatului și trebuie să-și dea acordul dacă există ofertă pentru el de la Petrolul. „Nica aparține de Juventus, dar este împrumutat, până la vară, la noi. Nu se poate face nicio mutare fără acordul nostru. Știm de interesul Petrolului la adresa lui Nica, dar sperăm că acesta va juca la Balotești până la expirarea împrumutului”, a spus, pentru IlfovSport, Cătălin Împăratu, directorul sportiv al echipei din Balotești.

Pe aceeași temă