Țeapă luată de Skoric! Sârbul și-a reziliat contractul cu Pandurii pentru a semna cu o altă echipă din Liga 2, însă a rămas pe drumuri. Reacția clubului acuzat

Țeapă luată de Skoric!** Sârbul și-a reziliat contractul cu Pandurii pentru a semna cu o altă echipă din Liga 2, însă a rămas pe drumuri. Reacția clubului acuzat

Pandurii Târgu Jiu a rămas, pentru moment, fără jucători străini în lot, după ce albanezul Drilon Cenaj și-a reziliat contractul la începutul anului, francezii Moussa Konate și Phillippe Nsiah n-au mai revenit în România, iar sârbul Milenko Skoric a cerut și el desfacerea înțelegerii.

Între timp, s-a aflat și motivul pentru care Skoric s-a despărțit de Pandurii. Mijlocașul din Serbia și-a luat la revedere de la coechipieri după ce aceștia au jucat ieri amicalul cu CNS Cetate Deva și a explicat de ce a lipsit în ultimele trei zile de la antrenamente.

Skoric și-a reziliat contractul cu Pandurii crezând că va pleca la Energeticianul, adversară din campionat, însă, după ce l-au ademenit, inițial, cu un salariu atractiv, conducătorii clubului din Valea Jiului nu i-au mai răspuns la telefon. „Nu pot să mai rămân la Pandurii pentru că sunt aproape nouă luni de când nu am primit nici un ban. Eu am 27 de ani și nu mai sunt tânăr, am o vârstă și trebuie să îmi caut o echipă. Am avut promisiuni de la Energeticianul să merg să joc acolo, dar astăzi (n.r – ieri) nu a mai răspuns la telefon directorul sportiv Emil Dică, așa că voi pleca acasă la Belgrad și îmi voi căuta o altă echipă”, a spus, citat de pandurul.ro, Skoric.

Dică: „Nu am discutat și nu am sunat niciun jucător de la Pandurii”

UPDATE: Directorul sportiv al Energeticianului, Emil Dică, infirmă faptul că l-ar fi sunat pe Milenko Skoric pentru a-l transfera la echipa unde activează acum, iar apoi nu i-ar mai fi răspuns la telefon. Dică e cel care, atunci când era la Pandurii, l-a adus pe Skoric la echipa gorjeană.

„Nu mă interesează absolut niciun jucător de la Pandurii, nu am discutat și nu am sunat niciun jucător de la Pandurii. Ceea ce s-a spus este o aberație, vă spun sincer. Eu l-am sunat pe Skoric și spune că nu a dat nicio declarație, că nu a vorbit cu nimeni. Ar fi mințit, pentru că nu am contactat pe nimeni, mai ales că eu îi știam durata contractului, fiindcă eu i l-am făcut. Nu aveam cum să-l sun. Eu l-am adus în România, eu l-am adus la Pandurii iarna trecută și știam că a semnat pe doi ani. De când am plecat de la Pandurii, de șase luni, eu n-am sunat niciun jucător. Am vorbit de vreo două-trei ori cu antrenorul”, a declarat Emil Dică, pentru Liga2.ro.

Milenko Skoric a fost achiziționat de Pandurii la începutul anului 2018, iar în prima parte a actualului sezon a fost utilizat în cinci meciuri, în care a și înscris un gol, cu Metaloglobus (1-2). Sârbul s-a accidentat în februarie 2018, în perioada de pregătire, a suferit o operație de ruptură de ligamente și a revenit pe teren în luna noiembrie.

Skoric nu este primul jucător care își ia „țeapă” de la Energeticianul. Echipa de la Petroșani a chemat mulți fotbaliști la negocieri după ce le-a făcut promisiuni, iar la fața locului li s-a oferit altceva.

Articol scris de Mircea OGLINDOIU

Pe aceeași temă