:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fliga2.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2024%2F03%2Fdaniel-oprita-nacho-heras-CSA-STEAUA-ACS-VIITORUL-PANDURII-TARGU-JIU-LIGA-2-CASA-PARIURILOR-05.03.20245-1024x576.jpg)
CSM Râmnicu Vâlcea a perfectat azi primul transfer al iernii, cel al atacantului Ciprian Tănasă(32 ani), venit liber de contract de la Mioveni. Tănasă a semnat un contract valabil pe un an și jumătate cu CSM și fiind un jucător cu mare experiență, poate face diferența pentru alb-albaștri.
„El și-a reziliat contractul cu Mioveni și a venit la noi din postură de jucător liber. Claudiu Niculescu a insistat mult pentru aducerea lui, este un atacant care ne va ajuta mult” a spus managerul general al clubului din Zăvoi, Lucian Munteanu.
Ciprian Tănasă a mai evoluat la Vâlcea în trecut, când venise sub formă de împrumut de la FC Argeș. Experimentatul atacant a mai evoluat în decursul carierei la FC Argeș, U Craiova, Poli Iași, Rapid dar și în străinătate la Metalurg Donetsk, Alki Larnaca și Sheriff Tiraspol. În acest sezon a jucat 12 meciuri pentru Mioveni, marcând 3 goluri.
Articol scris de Adi GEORGESCU