„Sunt neplătit de trei luni de zile, astfel că vreau să muncesc cu orice chip”

Fundașul în vârstă de 26 de ani a fost exclus din lot imediat
după ce Florin Fărcaș a venit pe banca tehnică, motivul fiind unul
indisciplinar, și nicidecum din lipsă de valoare. Ba dimpotrivă,
având în vedere că „Gimmy” a fost unul dintre cei mai importanți
jucători ai Silvaniei, și asta de câțiva ani încoace.

Cu siguranță, acesta a fost și motivul pentru care jucătorul
devenit șomer peste noapte nu duce lipsă de oferte. Problema cea
mare este că FC Silvania nu dorește să-i dea dezlegarea, decât în
anumite condiții, deoarece jucătorul mai are contract cu gruparea
de sub Măgură pentru încă un sezon și jumătate.

După ce a refuzat în repetate rânduri să-i dea actele de
transfer, președintele Ioan Gurzău i-a dat fotbalistului o hârtie,
prin care se poate transfera în Spania sau Ucraina.

„Jucătorul mi-a spus că are oferte din cele două țări,
astfel că poate să demareze negocierile pentru semnarea unui
contract. Dacă se înțelege cu vreunul dintre cluburi, urmează
negocierile cu noi”
, a menționat președintele
Silvaniei.

Și
varianta transferului la FC Maramureș a rămas în
picioare

Dacă nu se va concretiza nimic în Ucraina, este posibil ca Dan
Mureșan să ajungă la FC Maramureș Universitar, la pachet cu
atacantul Ionuț Dănilă. Inițial, fundașul Silvaniei s-a arătat
destul de rezervat în privința realizării acestui transfer, dar
lipsa banilor l-ar putea determina să accepte și o ofertă de la
gruparea maramureșeană, cu atât mai mult cu cât a afirmat că tărie
că nu se mai întoarce sub Măgură.

„Inițial, am spus că nu mă mai întor sub nicio formă
în Liga a III-a. Am înțeles, însă, că la Baia Mare s-au schimbat
multe și că acolo se doresc lucruri seriose. Sunt neplătit de trei
luni de tile, astfel că vreau să muncesc cu orice chip. Dacă nu va
fi altă cale, voi juca și în cel de-al treilea
eșalon”
, a încheiat Dan Mureșan, care speră ca
situația sa să revină la normal până în luna mai, când își va uni
destinele cu aleasa inimii sale.

Vezi pe
Sportul Sălăjean detalii despre posibilul transfer în
Ucraina

Pe aceeași temă