Sumanariu dorit în Austria!

05 Mar. 2010, 18:02 Bursa transferurilor
Sumanariu dorit în Austria!

Fostul junior al Cetății, Ciprian Sumanariu s-ar putea să dea
lovitura în această iarnă. La invitația unui prieten a susținut
probe de joc la o echipă din Austria din liga a III-a și se pare că
a reușit să-i impresioneze pe oficialii respectivei grupări.

„Vă rog să mă
înțelegeți că nu pot să vă dezvălui deocamdată mai mult, nici măcar
numele echipei, dar promit că o să fac acest lucru în momentul în
care totul va deveni oficial. Am stat o săptămână în Austria, iar
cei de acolo și-au manifestat dorința să mă înregimenteze. Acum am
venit acasă să-mi rezolv toate problemele, să-mi iau legitimația și
actele necesare transferului, urmând ca în cel mai scurt să mă
întorc în Austria, acolo unde am toate șansele să semnez contactul
dacă toate lucrurile vor decurge normal. Oricum, campionatul în
Austria este în toi acum, astfel că pot debuta într-un meci oficial
abia din vară”,
a declarat fotbalistul care în
turul campionatului a evoluat în liga a III-a pentru CS Gura
Humorului.

Sursa: suceavasport.ro

05 Mar. 2010, 18:02 Bursa transferurilor
Pe aceeași temă