Stăncioiu , încă un an la Breaza

30 Jun. 2009, 15:15 Bursa transferurilor
Stăncioiu**, încă un an la Breaza

Din discuția purtată, ieri dimineață, cu antrenorul Florin Stăncioiu – omul care a reușit să promoveze în eșalonul secund echipa Tricolorul Breaza – am aflat că, în urma discuției din weekend cu oficialii clubului, a luat o decizie în ceea ce privește activitatea sa viitoare: “M-am decis să rămân acasă ! Am renegociat noul contract pentru încă un sezon competițional, în condiții reciproc avantajoase, cu clauza realizării obiectivului propus, anume menținerea în Liga a II-a", ne-a declarat tehnicianul formației din Breaza.
 

 

Dintre argumentele noului “pact", Stăncioiu ne-a mai spus că: “Am evaluat, foarte bine, valoarea lotului actual, dar și pe cea a posibilelor achiziții și sunt convins că vom realiza ceea ce ne-am propus".
 

 

Referitor la cei trei fotbaliști curtați de alte echipe din Europa, același interlocutor ne-a mai declarat: “Încă n-am primit oferte serioase pentru Vasilescu (Sahtior Donetk), Liba (Munchen 1860) sau Anghelache pentru o echipă din Liga a III-a franceză, în acest moment ei fiind în vacanță până pe data de 13 iulie, când vor fi prezenți la primul antrenament al echipei".
 

 

Așadar, deocamdată, nu se pune problema plecării lor, dar și dacă se vor despărți conducerea clubului i-a dat asigurări antrenorului brezean că vor fi negociate alte trei transferuri în afara celor care se află, deja, în derulare. Mai exact spus este vorba despre jucători care să asigure prestațiile deficitare: un portar, doi fundași laterali, un mijlocaș central și un atacant.
 

 

În încheierea dialogului nostru, directorul tehnic al Tricolorului Breaza ne-a mai precizat: “În perioada 14-25 iulie vom pleca într-un cantonament centralizat de 12 zile, probabil la Făgăraș". Până atunci îmi doresc ca situația lotului să fie clarificată în proporție de peste 90%.
 

 

Concluzionând, se poate spune că la Breaza stafful tehnico-administrativ, deși este în vacanță, lucrează de zor. Chiar și la stadion, acolo unde este mult de muncă, iar termenele sunt destul de scurte pentru ca Tricolorul și entuziaștii săi suporteri să întâmpine liga secundă în cocheta stațiune prahoveană.
 

 

Sursă: ziarulprahova.ro

30 Jun. 2009, 15:15 Bursa transferurilor
Pe aceeași temă