După trei săptămâni de pregătire pe plan local, dar și patru meciuri amicale desfășurate în această perioadă, SSC Farul a plecat astăzi în cantonamentul pe care îl va desfășura în Turcia, până pe 15 februarie. Petre Grigoraș are 19 jucători la dispoziție pentru cele două săptămâni de antrenamente în stațiunea Lara din provincia Antalya. Înainte de plecare, echipa constănțeană a anunțat oficial și primele două achiziții din 2019, portarul Raul Avram și fundașul Denis Ispas.
Petre Grigoraș a inclus în lotul pentru cantonamentul din Turcia 19 jucători, dintre aceștia, doar Popa, Sabangeanu, Zamfir, Iani, Doumbia, Fotescu, Păun, Jallow și Moise regăsindu-se dintre cei care au evoluat pentru SSC Farul în prima parte a sezonului.
Cea mai importantă achiziție este cea a lui Denis Ispas, un fundaș care vine din Liga 1, de la Dunărea Călărași. Antoche, fost la Petrolul, Avram, fost la Brăila, sau Șandru, de la Clinceni, sunt alte câteva achiziții interesante, restul fiind jucători tineri, veniți de la Craiova, Viitorul sau FCSB.
Iară lotul deplasat: Mihai Popa, Raul Avram (Dacia Unirea Brăila), G. Frunză (Portul Constanța) – Alexandru Sabangeanu, Marius Antoche (Petrolul Ploiești), Adrian Juncu (U Craiova), Demir Arif (echipa a doua Konyaspor), Cosmin Zamfir, Robert Neciu (Viitorul), Andreas Iani, Madikaba Doumbia, Ștefan Pacionel (FCSB II), Denis Ispas (Dunărea Călărași), Marius Fotescu, Georgian Păun, Momodou Jallow, Mihai Șandru (Academica Clinceni), Tudor Moldovan (FCSB II). Nicolae Moise are probleme medicale și se va alătura lotului săptămâna viitoare.
În Antalya, SSC Farul are programate șase amicale, cu: FK Velez Mostar (Bosnia și Herțegovina, 3 februarie), Vorskla Poltava (Ucraina, 5 februari), Kazanka Moscova (Rusia, 7 februarie), CSKA Moscova U21 (Rusia, 9 februarie), Kolos Kovalivka (Ucraina, 11 februarie), și Dnipro Dnipropetrovsk (Ucraina, 12 februarie).
În țară, până acum, SSC Farul a desfășurat patru meciuri de pregătire, obținând următoarele rezultate: 5-0 cu FC Farul și CS Făurei, 1-4 cu Astra și 3-2 cu Știința Acalab Poarta Albă.
Ispas și Avram, primele achiziții
Denis Ispas are 25 de ani, este fundaș, iar mare parte din cariera sa a jucat la Chindia, de care s-a despărțit cu scandal în iarna lui 2018, atunci când a semnat cu rivala la promovare Dunărea Călărași. A mers la ACS Șirineasa (actuala Energeticianul) pentru a jucat până în vară, când îi începea contractul cu Dunărea, însă nici la echipa de la Petroșani, care era în Liga 3, nu a stat mult timp. La Dunărea a jucat în prima parte a sezonului Ligii 1 în 12 meciuri, dar în această iarnă a fost pus pe liber.
Raul Avram are 25 de ani și este portar. În prima parte a sezonului a fost integralist la Dacia Unirea Brăila (21 de meciuri), pentru care a fost în multe jocuri și căpitan. În cariera sa a mai trecut pe la FC Botoșani, Știința Miroslava sau Petrolul, însă dintre acestea doar la Miroslava a apucat să joace în câteva meciuri.
Dintre jucătorii luați în lot, cu siguranță vor semna și Marius Antoche (ex Petrolul), Adrian Juncu (U Craiova), Robert Neciu (Viitorul), Ștefan Pacionel (FCSB II), Mihai Șandru (Academica Clinceni) și Tudor Moldovan (FCSB II).
Foto și video: fb FC Farul Constanța