Față de primul stagiu de pregătire, din lotul lui Ovidiu Stângă nu vor face parte Răzvan Gorovei, care este accidentat, și Ionuț Șerban (foto, în centru), care nu a ajuns la un acord cu oficialii CS Universitatea și va merge, cel mai probabil, la FC Clinceni.
Șerban, jucător deținut în coproprietate de Școala de Fotbal „Gică Popescu” și Academia „Gheorghe Hagi”, s-a arătat deranjat de faptul că în presa centrală a apărut informația potrivit căreia CSU a renunțat la serviciile sale și a dorit să precizeze că nu a fost deloc așa.
„Nu ei au renunțat la mine, ci eu la ei, deoarece au apărut unele probleme contractuale. Mai exact, ei voiau să semnez pe trei ani, iar eu până la vară, cu drept de prelungire, așa cum vorbiserăm la început. Din punct de vedere al valorii mele nu s-a pus problema, din moment ce am participat la primul cantonament al echipei din Antalya și am și jucat titular în amicalul cu Ravan Baku. Am fost deja contactat de o echipă din Liga a II-a și una din primul eșalon, iar până la sfârșitul acestei săptămâni voi lua o decizie. Cei de la Viitorul Constanța, cu care eu am contract, m-au sfătuit să merg împrumut până la vară undeva, asigurându-mă că din sezonul viitor revin la echipă. Eu mi-am dorit foarte mult să vin la CSU, pentru că sunt craiovean și aș fi putut ajuta la promovare, dar asta este, viața merge înainte”, a declarat Ionuț Șerban pentru Gazeta de Sud.