Schimb cu Viitorul. Pleacă Șeroni, vine Lazăr

Schimb cu Viitorul.** Pleacă Șeroni, vine Lazăr

Formația pregătită de Dan Alexa a mai înregimentat un jucător. La antrenamentul de azi dimineață al timișorenilor din Liga a II-a s-a prezentat și mijlocașul Alexandru Lazăr, care a evoluat în ultimele sezoane la Viitorul lui Gică Hagi. Cel mai probabil el va fi prezentat oficial mâine alături de Henrique, Camara și Cânu.

Viitorul și ACS Poli au făcut până la urmă un schimb de jucători. Dacă venirea lui Axente în locul lui Scutaru a căzut, timișorenii l-au lăsat până la urmă pe Șeroni la echipa „Regelui”, în timp ce în Banat a sosit azi mijlocașul Alex Lazăr. În vârstă de 23 de ani acesta vine după un sezon în care a fost titular în Liga I. A marcat două goluri în 30 de apariții și a contribuit cu trei pase de gol la rămânera echipei care evoluează la Chiajna pe prima scenă.

Alexandru Lazăr e un mijlocaș central crescut la Steaua. A evoluat pentru echipa secundă a clubului, fiind considerat un jucător cu perspective frumoase. Hagi l-a luat în vara lui 2011 și a devenit component de bază la Viitorul, alături de care a promovat în Liga I.

Lazăr s-a alăturat azi timișorenilor la pregătire și ACS Poli va ajunge astfel la șase nume noi pentru noul sezon. După Stavric și C. Eduardo, alb-negrii urmează să oficializeze și transferurile lui Cânu, „Sana” Camara și Pedro Henrique (foto jos). Ultimii doi au văzut din tribună ultimul joc al trupei lui Alexa, sâmbătă cu Ripensia (scor 5-2).

Sursa: Sport9

Pe aceeași temă