Relu Damian: „Nu mai luați Farul la mișto!”

Relu Damian:** „Nu mai luați Farul la mișto!

Președintelui clubului constănțean nu i-a picat bine că Astra
l-a luat la Ploiești pe Bogdan Rusu fără să-i contacteze pe
oficialii „marinarilor”. Atacantul de 20 de ani e dorit și de Șerif
Tiraspol.

Bogdan Rusu la Astra Ploiești e o mutare care l-a supărat pe Relu
Damian. Jucătorul avea acceptul Farului doar pentru a se pregăti cu
Dinamo. El a ajuns însă la Astra, cu care a declarat că s-a
înțeles, fiind liber de contract.

„Nici pomeneală ca Rusu să fie jucător liber, e sub
contract cu Farul. Astfel că nu poate fi luat gratis, așa cum vor
unii. Nu-i frumos ce a făcut Astra. Așa se lucra înainte de 1989.
Așteptăm clubul ploieștean la negocieri. Nu acceptăm ca Farul să
fie luat la mișto!”
, a declarat președintele
Farului.

În plus, Astra nu e singurul club care-l vrea pe Rusu, are un
concurent serios. Patronul Farului, Giani Nedelcu, ne-a spus că
Șerif Tiraspol a trimis o hârtie la club în care se arată
interesată de jucător. „În cazul în care vom continua,
noi am vrea să-l oprim pe Rusu la Farul, dar, dacă va fi să plece,
vom alege cea mai bună ofertă”
, a arătat
Nedelcu.

În ce privește reunirea echipei, Relu Damian a declarat că
stadionul „Farul” ar putea beneficia din nou de apă și căldură
marți, 18 ianuarie.

„Au fost unele discuții între patronatul Farului și autoritățile
locale constănțene și am înțeles că problema utilităților s-ar
putea rezolva marți, la o zi după reunirea programată de noi.
Aceasta ar însemna să ne reunim miercuri, cu două zile întârziere
față de data fixată, dar nu ar fi o problemă deosebită, ținând cont
cum am plecat la drum astă-vară”
, ne-a spus
Damian.

Pe de altă parte, Giani Nedelcu a infirmat zvonurile unei posibile
schimbări de antrenor la clubul constănțean. „Nu am
discutat cu niciun antrenor, îl avem pe Ioan Sdrobiș. Nu s-a pus
problema vreunei schimbări. Dacă vom continua, antrenor va rămâne,
fără discuție, Sdrobiș, în tandem cu președintele Relu
Damian”
, a spus Nedelcu.

sursa: Cuget Liber

Pe aceeași temă