Rapid riscă să-și piardă unul dintre cei mai buni jucători. O rivală la promovare din Liga 2 îl vrea cu insistență: „Există un litigiu pe rol. Eu sper să se poată rezolva amiabil”

UTA a făcut cinci achiziții până în acest moment și le-a prezentat oficial înainte ca antrenorul Laszlo Balint să plece în concediu. Arădenii nu și-au ascuns interesul nici pentru unul dintre cei mai buni mijlocași de la nivelul Ligii 2. E arădean, a mai jucat pentru UTA de două ori, iar la începutul sezonului trecut îl pierdea în favoarea celor de la Sportul Snagov, unde a fost cerut chiar de Balint. Ulterior, în iarnă, a ajuns la Rapid, în Liga 3, unde s-a impus imediat în primul „11”.

E vorba despre mijlocașul stânga Cătălin Hlistei (24 de ani), jucător care încă este sub contract cu Rapid, însă care vrea să revină acasă, la Arad, și să semneze cu UTA.

„Hlistei este un jucător pe care mi-l doresc, am lucrat cu el și are o calitate certă. Este un fotbalist de caracter, care știe ce înseamnă UTA, s-ar integra perfect aici”, a spus Laszlo Balint în conferința de presă în care au fost prezentați Florin Iacob, Marius Tomozei, Florin Ilie, Bogdan Stancu și Valentin Buhăcianu.

Agentul jucătorului, Bogdan Apostu, a explicat care este situația actuală a lui Hlistei și ce discuții sunt pentru revenirea sa la UTA. „Îl reprezint oficial pe Cătălin și vă spun așa. Dacă va fi să plece de la Rapid, adică vom găsi soluția împreună cu cei de acolo, le-am promis celor din conducere că singura echipă cu care va semna va fi UTA. Există un litigiu pe rol, eu sper să se poată rezolva și altfel, adică prin prisma relațiilor pe care le am cu conducătorii de acolo. Sper să se termine totul amiabil, poate printr-o strângere de mână, pentru că și Cătălin își dorește foarte mult să revină acasă. Dar, repet, el este acum jucătorul Rapidului, e nevoie de puțin timp și în cazul său să vedem dacă acest litigiu se rezolvă favorabil sau nu. Dar, repet, eu încă sper într-o rezolvare amiabilă”, a spus Apostu, citat de Sport Arad.

Hlistei a promovat cu UTA Bătrâna Doamnă în Liga 2, iar în primul sezon în eșalonul secund a evoluat în 28 de meciuri și a marcat un gol. Ulterior a plecat gratis la Pandurii Târgu Jiu, pentru care a jucat în 23 de meciuri în Liga 1. S-a întors la UTA, pentru care a prins 23 de jocuri și a marcat 8 goluri, iar în vara trecută a plecat la Sportul Snagov, pentru care a început ca titular în toate cele 21 de meciuri ale primei părți a campionatului și a marcat 7 goluri. La începutul anului a fost achiziționat de Rapid, pentru care a marcat 9 goluri în 13 meciuri și a dat 11 pase decisive, fiind al doilea cel mai bun jucător al giuleștenilor în acest top, după Cârstocea, cu 16.


 

Pe aceeași temă