Președintele clubului din Podgoria arădeană a intrat, aseară, în runda finală a negocierilor cu fotbalistul Ramses Gado. Tratativele s-au încheiat favorabil aproape de miezul nopții, când bihoreanul în vârstă de 31 de ani și-a dat acceptul să devină „Șoim”.
„Contractul l-am semnat dimineață, la prima oră. Gado a plecat la vizita medicală, iar în cursul zilei se va alătura efectivului condus de profesorul Dan Cuedan în cantonamentul de la Moneasa”, a dezvăluit Pavel Piroș.
Ramses Gado a jucat ani buni pentru echipa-fanion a orașului natal, FC Bihor, apoi a petrecut trei ani la Oțelul Galați. Următoarele borne au fost Internațional Curtea de Argeș și CSMS Iași, iar ultima dată a jucat pentru CS Universitatea Craiova, de care s-a despărțit cu puțin timp înaintea pauzei de iarnă. E al treilea fotbalist cu trecut recent în prima ligă care semnează pentru Șoimii Pâncota, după Adrian Rusu și Cassian Maghici.
Sursa: Sport Arad