Hamza Younes (32 de ani) s-ar putea întoarce în fotbalul românesc. Potrivit declarațiilor oferite de Valeriu Răchită, atacantul tunisian e dispus să revină chiar la Petrolul, dacă se pun bazele unui proiect fezabil.
Hamza impresiona fotbalul românesc cu evoluțiile sale de la Petrolul, în 2012. Randamentul atacantului a fost remarcat și de Gigi Becali care declara, în dese rânduri, că este interesat de serviciile fotbalistului. Mutarea nu s-a materializat, iar Hamza a părăsit România pentru a juca în Bulgaria.
Acum, Hamza se poate întoarce. Potrivit lui Răchită, africanul este dispus să revină la Petrolul, dar este nevoie ca strategia echipei să se schimbe, iar cei din conducere să își dorescă un proiect stabil.
„Am vorbit cu Hamza. El este la Aris și mi-a zis că dacă mă întorc la Petrolul, vine să facem echipă mare. Totuși, la momentul actual nu are șanse de promovare în prima ligă. La cum s-a făcut managementul, la ce jucători sunt, deși din punct de vedere financiar stau bine, nu cred că promovarea este posibilă. Sunt salarii mari pentru unii, iar alții au rămas la nivelul ligii a treia. Mă doare sufletul să o spun, dar Chindia, Snagov, U Cluj, Clinceni sunt mult peste”, a declarat Răchită la Pro X.
Hamza Younes a evoluat la Petrolul doi ani, în trei sezoane, între 2012 și 2014, perioadă în care a marcat 37 de goluri în 64 de meciuri.
După ce a plecat de la Petrolul, tunisianul a jucat la Botev Plovdiv, Ludogorets (ambele din Bulgaria), Tractor Sazi (Iran), Xanthi (Grecia), BB Erzurumspor (Turcia), Al Ahli (Qatar) și Aris Salonic (Grecia).
Articol scris de Răzvan STÎNGĂ‚