Conducerea divizionarei secunde Callatis Mangalia a perfectat astăzi, primele două transferuri în perspectiva returului.
Fundașul central, Ionel Posteucă în vârstă de 29 de ani, ultima dată, la FC Farul Constanța, va evolua în retur pentru formația din sudul Litoralului, semnând un contract valabil până la finalul campionatului.
De asemenea, portarul Cristian Mitrea în vârstă de 24 de ani a venit de la echipa de Liga a 3-a, Dunărea Călărași, semnând tot până la finalul sezonului.
Președintele echipei Callatis, Neculai Tănasă, a declarat: „Pe Ionel Posteucă, îl cunosc bine, el mai jucând la noi și am mare încredere că ne-am întărit defensiva, odată cu venirea lui, iar tânărul Cristi Mitrea este un portar de calitate, care se afla în vizorul nostru mai demult. Mai sunt discuții pentru transferurile a doi atacanți, un portar și un mijlocaș”.
La sfârșitul turului, și-au reziliat contractele de comun acord portarul Alin Dragne, George Sofronie, Gabriel Tudose și Ștefan Iordache.
Reunirea lotului se va face pe 9 ianuarie, la Mangalia iar cantonamentul va fi efectuat probabil, la Albena, în Bulgaria, între 1 – 12 februarie.
La jumătatea campionatului, Callatis Mangalia se află pe locul al 14-lea, cu 17 puncte și -4 în clasamentul adevarului.
articol scris de Cătălin Donose