Viorel Moldovan este noul antrenor al Rapidului, iar astăzi fostul atacant a susținut primul antrenament.
Echipa are doar o victorie din trei meciuri în Liga 2, iar conducerea clubului a promis că mai aduce jucători pentru a întâri echipa. Astăzi, rapidiștii s-au înțeles cu doi jucători: Darko Lukanovic și Costin Gheorghe.
Atacantul Darko Lukanovic s-a antrenat în ultima perioadă cu Rapid și i-a convins pe șefi, care i-au oferit un contract până în vară.
Mijlocașul Costin Gheorghe a evoluat ultima oară la Gaz Metan și vine la Rapid liber de contract. A mai jucat la Sportul Studențesc între 2006-2011.
4 goluri a marcat în Liga 1 Lukanovic pentru Voința și Ceahlăul
Articol scris de Victor STOICESCU