Prima achiziție a iernii a Oțelului vine din Liga 2. Team-managerul Iulian Apostol anunță și alte transferuri

Autori: Marian CĂPĂȚÎNĂ, Marius ANGHEL Publicat: 24 Dec. 2017, 14:48 Actualizat: 24 Dec. 2017, 14:51 Bursa transferurilor

Prima achiziție a iernii la Oțelul este un jucător din Liga 2, de la una dintre echipele aflate în fruntea clasamentului. În lupta pentru promovare, clubul gălățean are nevoie de jucători experimentați pe care să se bazeze în retur, iar primul pe care l-a convins să se alăture proiectului este Bogdan Matei (28 de ani), un fundaș originar din Urziceni care în cariera sa de până acum nu a reușit să se remarce prea mult.

Ajuns la Academica Clinceni în luna ianuarie 2017, de la AFCM Alexandria, Matei a evoluat în 10 meciuri pentru ilfoveni în partea a doua a sezonului trecut. În această ediție a Ligii 2, fundașul a rămas sub comanda lui Erik Lincar și a fost utilizat în 16 meciuri, în toate ca titular, reușind să și înscrie un gol, în victoria cu 2-1 cu Dacia Unirea. În cariera sa a mai jucat pentru Unirea Urziceni, Victoria Brănești, maghiarii Putnok VSE, Viitorul Axintele sau Chindia Târgoviște.

Bogdan Matei a decis să plece în această iarnă de la Academica Clinceni, club care întâmpină probleme financiare și care nu și-a mai achitat salariile către jucători de aproape trei luni de zile. A ales Oțelul, echipă de care s-a legat contractual până în vară, cu opțiunea de prelungire în cazul promovării în Liga 2.

Gălățenii l-au anunțat pe Bogdan Matei ca fost căpitan al Academicii Clinceni, un lucru parțial adevărat. Matei a primit banderola doar în jocurile în care au lipsit Marian Constantinescu, Cristian Pulhac și Costin Gheorghe.

„Sunt mândru că am ajuns la Oțelul, o echipă cu suporteri, o echipă de tradiție a fotbalului românesc. Sperăm ca împreună să ne îndeplinim obiectivele, abia aștept întâlnirea cu noii colegi, cu stafful tehnic și, mai ales, cu publicul gălățean”, a declarat Bogdan Matei la prezentarea la Oțelul.

Team-managerul Iulian Apostol anunță și alte achiziții la Oțelul. „Suntem bucuroși că am reușit să îl aducem la echipă pe Bogdan Matei, un fundaș central de valoare, cu experiență în Liga 2. Avem convingerea că ne va ajuta foarte mult în retur, vrem să ne întărim departamentul defensiv, dar cu siguranță nu vom neglija nici alte poziții. Vom mai aduce jucători, vrem să creionăm lotul până la reluarea antrenamentelor, să avem o perioadă de pregătire bună și să atacăm pregătiți partea secundă a campionatului”, a spus, citat de ascotelul.ro, Iulian Apostol.

SC Oțelul a încheiat turul Ligii 3 pe locul 4 în Seria 1, cu 29 de puncte acumulate în 14 meciuri, la două puncte în spatele liderului Aerostar Bacău (31 pct.). În fața echipei gălățene se mai află CSM Roman și AFK Csikszereda Miercurea Ciuc (30 de puncte).

Cât o privește pe Academica Clinceni, echipe de unde vine Bogdan Matei, gruparea ilfoveană a rămas fără antrenorul Erik Lincar, care e acum secund la Juventus București. Pe lângă rezolvarea problemelor financiare ale clubului, conducătorii trebuie să caute acum și un nou antrenor și să facă și transferuri, unele bazate în principal de împrumuturi. Mijlocașul de la FCSB Paul Szecui (17 ani) e prima achiziție a Clinceniului, în timp ce pentru Bogdan Barbu, Cătălin Găină și Alexandru Văduva s-a obținut prelungirea împrumutului de la Viitorul Domnești, club de care aparțin.

Articol scris de Marian CĂ‚PĂ‚ȚÎNĂ‚

Autori: Marian CĂPĂȚÎNĂ, Marius ANGHEL Publicat: 24 Dec. 2017, 14:48 Actualizat: 24 Dec. 2017, 14:51 Bursa transferurilor
Pe aceeași temă