ACS Poli l-a testat în Turcia pe fundașul Emil Ducu Ninu (26 ani). Fostul jucător al Severinului a plecat însă din cantonament după jocul cu Neftchi Baku, scor 2-1. Totuși acesta rămâne în atenția clubului timișorean și dacă va fi achiziționat se va alătura din nou echipei după întoarcerea din Antalya.
Managerul sportiv Călin Rosenblum s-a declarat mulțumit de calitatea arătată de Ducu Ninu. Fundașul a fost în probe câteva zile la ACS Poli și a fost testat în repriza a doua a jocului cu Neftchi Baku.
„În mare parte suntem mulțumiți de Ducu Ninu, ne-am înteles financiar, urmează în ședința Consiliului Director să vedem dacă îl transferăm și pe ce perioadă. Ducu s-a întors în țară, unde vom relua discuțiile. N-a rămas pentru că s-ar putea să nu se finalizeze și am decis să plece acum, tocmai pentru ca și cheltuiala să fie cât mai mică. Am văzut ce ne-a interesat, dacă se va concretiza vom semna in primele zile cand ne intoarcem”
Călin Rosenblum, manager sportiv ACS Poli Timișoara
Tehnicianul Valentin Velcea a fost ceva mai reținut în privința lui Ducu Ninu. „Se tot bate monedă pe ce transferăm. Nu știu dacă ne permitem să facem acte de caritate, să luăm un jucător și să nu joace, de aceea sunt și semne de intrebare cu Ducu Ninu. Putem privi lucrurile ca proiect, el nu e pregătit acum, nu ar juca de la inceput”, a precizat Valentin Velcea.
Totuși, dacă nu va fi găsită o soluție mai bună Ducu Ninu va fi înregimentat la întoarcerea din cantonament. Un avantaj al acestuia e că poate evolua atât în centrul defensivei, cât și în partea dreaptă, acolo unde Nohai îl are ca și concurent doar pe Sakir, de meserie stopper.
Articol scris de Cornel BIHOLARI (Banat Sport)