Pîrvulescu, în probe la Pandurii

Pîrvulescu,** în probe la Pandurii

După un ultim sezon excelent cu CSM Rm.Vâlcea, fundașul central Cătălin Pârvulescu (23 ani) este în aceste zile în probe la Pandurii Târgu Jiu. Tânărul a explodat în sezonul trecut, sub comanda fostului antrenor al vâlcenilor, Claudiu Niculescu, impresionând prin siguranța în defensivă, jocul aerian dar și prin modul în care urcă cu mingea la picior, ajutând ofensiva.

Pîrvulescu se află deja în cantonamentul echipei gorjene de la Sibiu și a jucat într-un amical pentru panduri, urmând ca după acest prim stagiu de pregătire, Petre Grigoraș să ia o decizie.

„Pîrvulescu este revelația CSM-ului, un jucător tânăr, serios, care, cu muncă și răbdare, va ajunge departe” spunea în iarnă  fostul antrenor din Zăvoi, Claudiu Niculescu. În sezonul trecut, Cătălin a evoluat în 31 de jocuri, marcând trei goluri.

Pîrvulescu este cel de-al doilea jucător din lotul CSM-ului, aflat în probe la Pandurii, după Codruț Lircă. Pîrvulescu este însă sub contract cu Vâlcea, care va cere o sumă de transfer pentru a îl ceda la Pandurii, în timp ce Lircă și-a reziliat acordul cu Vâlcea și poate ajunge gratis la gorjeni.

CSM s-a despărțit deja în această vară de nouă jucători și după ce nu a reușit promovarea în Liga I, ia în calcul să vândă jucătorii care au oferte din primul eșalon, precum Pîrvulescu și Briceag.

Articol scris de Adi GEORGESCU

 

Pe aceeași temă