SC Oțelul Galați a anunțat, astăzi, că a încheiat campania de transferuri pentru turul sezonului 2018-2019, odată cu semnarea unui contract valabil până în vara anului următor cu mijlocașul ofensiv nigerian Konyeha Godwin Onyeka (26 de ani).
Noul jucător al Oțelului a venit din postura de liber de contract, iar postul său de bază este cel de mijlocaș ofensiv, însă poate juca și ca mijlocaș stânga, chiar și ca vârf. „Sunt fericit că am semnat cu Oțelul, un club de tradiție în fotbalul din România. Sper să mă integrez cât mai repede în echipă, am găsit aici un grup extraordinar de jucători. Ne propunem să atingem împreună obiectivul propus de conducere în acest sezon, promovarea în Liga a 2-a”, a declarat noul jucător al Oțelului, Godwin Onyeka.
Este născut în Nigeria, are o înălțime de 1,75 m și a fost adus prima dată în România de Astra, la vârsta de 19 ani, evoluând la echipa secundă a clubului giurgiuvean. Apoi a trecut la Luceafărul Oradea, de unde a ajuns la Pandurii Târgu Jiu, unde a bifat o prezență în Liga 1, sub comanda antrenorului Petre Grigoraș.
Apoi a fost împrumutat de gorjeni la CS Buftea și Academica Clinceni, după care a ajuns la CSM Râmnicu Vâlcea (toate din Liga a 2-a), iar în 2015 s-a transferat la formația cehă de ligă secundă FK Viktoria Zizkov. După o revenire în țară, la CSM Sighetul Marmației, a urmat o experiență în liga secundă din Georgia, la Shukura Kobuleti.
Semnarea contractului cu Onyeka s-a făcut după ce acesta a lăsat o impresie bună staffului tehnic al echipei gălățene, el antrenându-se cu lotul Oțelului timp de o săptămână.
Nigerianul are șanse minime să poată debuta la echipa gălățeană sâmbătă, în derby-ul Seriei 1 a Ligii a 3-a cu SCM Gloria Buzău, fiind puțin probabil să-i sosească în timp util certificatul internațional de transfer.
Partida dintre Oțelul și Gloria Buzău, singurele echipe din serie cu punctaj maxim după trei etape, va avea loc la Galați, sâmbătă, de la ora 19:00.
Articol scris de Marian CĂ‚PĂ‚ȚÎNĂ‚