Nicodim va juca la Modelu

Nicodim** va juca la Modelu

Formația antrenată de către Valeriu Petrescu a înregistrat ieri la FRF transferurile lui Mirel Pena, Petre Peniță, Sorin Răgălie, Gabriel Anghel, Marius Gheorghe, Daniel Chiru și Claudiu Popescu. Toți șapte au evoluat până acum în Liga a 4-a și vor debuta pentru noua lor echipa miercuri, 16 iulie, în Cupa României.

Modelenii au programată reunirea lotului luni, 14 iulie. La ședințele de pregătire se va prezenta și Marius Nicodim, jucător ce în ultimii doi ani și jumătate a fost sub contract cu Dunărea Călărași. Clubul condus de către Costică Ștefan a decis că nu mai are nevoie de apărătorul brașovean după ce acesta a plecat în vacanță, în Grecia, înainte de finalul campionatului. Nicodim are 31 de ani și a mai evoluat la FC Ghimbav, FC Botoșani, Victoria Brănești și Dunărea Călărași.

Au prelungit împrumutul lui Cristi Dumitrescu

În acest moment, transferurile lui Bogdan Topor și Răzvan Huzuneanu încă nu au fost perfectate și sunt șanse foarte mici ca cei doi jucători să mai ajungă la Înainte Modelu. Antrenorul Valeriu Petrescu a renunțat și la fundașul Valentin Toma, dar a reușit să îi prelungească împrumutul lui Cristi Dumitrescu, de la FC Afumați.

În perioada următoare, Înainte Modelu și-a programat patru jocuri amicale. Mai întâi, sâmbătă, 12 iulie, jucătorii Under 21, aflați în probe, vor juca împotriva celor de la Spicul Roseti. La o săptămâna, pe 19 iulie, va avea loc un alt meci amical, de dată această cu Unirea Slobozia, formație din Liga 2. La data de 23 iulie se va juca contra celor de la Abatorul Slobozia, urmând că pe 26 iulie să se dispute încă un meci cu Unirea Slobozia, de data aceasta în deplasare.

Sursa: Sport Călărășean

Pe aceeași temă