Nepotul Consuelei Mutu la Snagov

16 Mar. 2010, 21:08 Bursa transferurilor
Nepotul Consuelei Mutu la Snagov

În ultima perioadă, la
antrenamentele echipei FC Snagov a fost prezent și un tânăr jucător
dominican Mikhail „Mika” Meyreles. Chiar dacă numele său nu spune
nimic, Meyreles este nepotul soției lui Adrian Mutu, Consuelo.
Președintele clubului ilfovean, Ana Maria Prodan susține că
jucătorul s-a pregătit cu echipa sub supravegherea lui
Reghecampf.

Totodată, oficialul ilfovean afirmă
că nu se va pune problema transferului său la echipa pe care o
patronează. Pe viitor, dacă puștiul va demonstra că este
conștiincios și se va pregăti bine, de abia atunci se va gândi la o
eventuală legitimare.

Neagă că Meyreles ar
fi semnat cu Snagovul

„Este o minciună cum că
nepotul lui Mutu a semnat cu Snagovul. Într-adevăr el este antrenat
de Reghecampf, dar în acest moment nu se pune problema venirii lui.
Nu este nou la echipă, el s-a pregătit cu noi și în cantonamentul
din Antalya, însă a făcut-o pe banii lui. Doar se antrenează și
atât”
, a declarat Ana Maria Prodan pentru
Liga2.ro

Meyreles a fost testat într-un meci
de pregătire în Antalya de către antrenorii Snagovului. Jucătorul a
întrat în cea de-a doua repriză, în locul lui Bereșoae, a meciului
terminat la egalitate, 0-0, cu DSK Gomel din Belarus. Născut pe 26
octombrie 1990, „Mika” a evoluat în anii trecuți în Statele Unite
la la juniorii celor de la Richmond Kickers și la IMG Academies cu
care a ocupat anul trecut locul 3 în cadrul turneului național
organizat sub egida U.S. Development Academy

Articol scris de Marius
Anghel

16 Mar. 2010, 21:08 Bursa transferurilor
Pe aceeași temă