Negocierile dintre Ovidiu Murariu și Rapid CFR Suceava au eșuat

Publicat: 10 Dec. 2011, 15:14 Actualizat: 10 Dec. 2011, 15:15 Bursa transferurilor
Negocierile dintre Ovidiu Murariu și Rapid CFR Suceava  au eșuat

Deși păreau a fi la un moment dat o simplă formalitate, negocierile dintre gruparea de Liga a III-a Rapid Suceava și antrenorul Ovidiu Murariu au eșuat oarecum surprinzător. Oficialii formației sucevene își manifestaseră imediat după încheierea turului intenția de a întări banca tehnică a echipei în perspectiva luptei infernale pentru promovare care-i așteaptă în retur.

În acest sens, au demarat discuțiile cu Ovidiu Murariu și totul părea că se va încheia cu happy end, lucru confirmat și de către tehnicianul în cauză. „Am purtat negocieri intense cu cei de la Rapid, iar la un moment dat înțelegerea era ca și parafată. La scurt timp după ce ne-am strâns mâinile s-a întâmplat probabil ceva neprevăzut, de care eu nu am cunoștință, care i-a făcut pe oficialii Rapidului să bată în retragere și să nu-și mai dorească colaborarea cu mine”, a declarat șeful catedrei de fotbal de la Liceul cu Program Sportiv.

De partea cealaltă, conducătorii Rapidului neagă că s-ar fi ajuns atât de departe cu tratativele în cazul Ovidiu Murariu și afirmă că o decizie finală în ceea ce privește completarea băncii tehnice a echipei va avea loc în luna ianuarie a anului viitor.

articol scris de Gabriel Toderașcu

Publicat: 10 Dec. 2011, 15:14 Actualizat: 10 Dec. 2011, 15:15 Bursa transferurilor
Pe aceeași temă