Necoară este dorit de FC Tiraspol: „Mai am însă și o ofertă din prima ligă”

Necoară este dorit de FC Tiraspol:**

contractul cu CF Brăila a expirat * câștigătoarea cupei Republicii Moldova și o echipă din prima ligă ar dori să-l transfere pe fundașul brăilean * „Prima opțiune rămâne tot CF Brăila”, spune Necoară

Cel mai bun executant al fazelor fixe de la CF Brăila, Cosmin Necoară, este la un pas de a semna cu câștigătoarea cupei din Republica Moldova, FC Tiraspol. Fundașului stânga i-a expirat contractul cu CF Brăila, Necoară a încercat să-și prelungească înțelegerea cu gruparea de la Dunăre, dar nu a acceptat condițiile pe care i le-a oferit clubul. Astfel că vacanța nu a fost una liniștită pentru fotbalist, ci una în care a trebuit să caute soluții pentru a-și continua cariera de fotbalist, iar ofetele nu au întârziat să apară.

„La finalul sezonului mi-a expirat înțelegerea cu CF Brăila și am avut o discuție cu președintele clubului, Adelin Soare, dar nu mi-a convenit oferta de prelungire a contractului. Dacă măcar și verbal primeam asigurări că problema se va revolva în mod convenabil pentru ambele părți aveam o vacanță liniștită, așa am fost nevoit să caut soluții. FC Tiraspol mă vrea, mai am însă și o ofertă de la un club din prima ligă”, a fost prima reacție a lui Cosmin Necoară.

Fotbalistul brăilean speră ca în această săptămână lucrurile să se clarifice, ca să știe ce are de făcut pe viitor. „Prima opțiune rămâne CF Brăila, vreau să rămân acasă, dar nu știu ce sorți de izbândă voi avea. Dacă nu ne înțelegem, plec la FC Tiraspol. Pe 29 iunie are loc Supercupa Republicii Moldova între campioana Sheriff Tiraspol și FC Tiraspol, câștigătoarea cupei, nu vreau să ratez această competiție”, a mai spus Necoară.

Sursa: Obiectiv Vocea Brăilei

Foto: Alexandru RAITA

Pe aceeași temă