Cu zece zile înainte de primul meci pe puncte în seria a IV-a a Ligii a 3-a, Național Sebiș a obținut acordul a trei fotbaliști. Primul dintre ei a și sosit deja pe malul Crișului Alb, îl cheamă Mardare, dar nu e experimentatul fotbalist care a avut prezențe și în tricoul naționalei. Sub comanda lui Călin Cojocaru se află tot un fundaș central, dar de 20 de ani, care ultima oară a evoluat în eșalonul patru din Italia.
Totuși, înregistrăm și o revenire în alb-albastru. Este vorba despre Dodo Digbeu, căruia i-au și fost trimise actele și biletul de avion în Coasta de Fildeș, urmând ca acesta să ajungă la Sebiș spre finalul săptămânii. În actualul sistem de joc al Naționalului, fotbalistul care în România a mai jucat la CFR Cluj, UTA și Chiajna 2, ar trebui să evolueze oriunde în linia de trei din spatele vârfului, dar mai degrabă în centru.
În fine, tot pentru axul central va fi transferat și Sorin Răducu. Fundaș sau mijlocaș defensiv, Răducu a mai evoluat la FC Caracal, Universitatea Craiova, FC Olt, Elore Bekescsaba și Juventus București. Are 26 de ani și vine să le facă concurență lui Oiță, Neacșu, Stegaru, Stupu sau Avramescu.
Mardare ar putea debuta deja astăzi seară în amicalul pe care Sebișul îl dispută pe teren propriu cu CS Ineu. Sâmbătă dimineața, Cojocaru ar putea avea lotul complet (se mai vorbește de venirea unui atacant de careu) cu ocazia ultimului amical înaintea vizitei Corvinului lui Bozian din cadrul primei etape a ediției 2015-2016 a Ligii a 3-a (seria a IV-a).
Sursa: Sport Arad