Două zile îi mai despart pe utiști de revenirea în iarbă, o revenire pe care întreaga tabără alb-roșie o abordează cu unicul gând al pregătirii terenului pentru promovare.
„Abia așteptăm, și eu și băieții! Vine o perioadă ce nu place întotdeauna jucătorilor, lungă până la primul joc, dar asta e situația în sistemul nostru competițional. Am discutat mult între noi în ultimele zile, ne dorim 12 finale, 12 victorii, e obiectivul cu care am intrat în noul an. Turul a trecut, e istorie, important e să ne gândim la ce urmează. Ne pregătim pentru 14 martie, când avem primul joc oficial, cu Viitorul Craiova!”, transmite antrenorul Roland Nagy.
Vrea fotbaliști care să aducă plusul: „Să avem inspirație!”
Tehnicianul utist Roland Nagy e preocupat de capitolul întăririlor, direcție decisă zilele următoare. „Sunt discuții, să vedem ce se materializează vizavi de jucătorii care dorim să vină cu plus. Strătilă a dat acceptul că va veni pe 14 la reunire, s-a discutat cu Piț, Vezan și așa mai departe. Să avem inspirația să fie jucătorii care ni-i dorim”, a punctat tehnicianul, în cărui perspectivă intră și tânărul atacant Nenad Maxim, golgeter la Victoria Felnac, lider în Onoare A.
Fotbalistul în vârstă de 21 de ani a jucat pentu UTA în câteva amicale în toamna trecută. „Va intra în program, e preocupat, cu siguranță are calitate. Chiar dacă n-a trecut prin niște filtre, sunt și cazuri când un jucător face pas la un nivel mai mare. Să vedem cum se integrează, șansă va avea, e dornic să profite de ea”, a comentat Roli Nagy, care contează și pe Răzvan Blănaru.
Piț le dă răspunsul în câteva zile
Conducerea UTA-ei a purtat o discuție cu Adrian Piț privire la înregimentarea mijlocașului în alb-roșu. Fotbalistul arădean și oficialii grupării care a iernat pe poziția a treia din Seria a 4-a și-au expus variantele, iar o decizie vine în câteva zile, cel mai probabil până miercuri, când Roland Nagy și staff-ul său încep pregătirile. „Nu am decis încă nimic, dar în cursul următoarei săptămâni lucrurile vor fi lămurite”, a comentat Piț.
După mai mult de un deceniu petrecut în străinătate, în Elveția, Italia și Azerbaidjan, Adi Piț a revenit în țară, fiind o scurtă perioadă în curtea celor de la Viitorul Constanța. Mijlocașul s-a despărțit de echipa lui Hagi și, de la începutul lunii noiembrie, s-a pregătit cu UTA, evoluând în meciurile amicale sub comanda lui Nagy.
UTA speră ca amicalele să-i dea „vâna” așteptată pentru retur. „Să fim în formă maximă când începe!”
Dacă miercuri e ziua reunirii, joi și vineri elevii lui Roland Nagy, Radu Anca și Sebastian Huțan merg la vizitele medicale. De marți într-o săptămână, arădenii se mută la Moneasa pentru cantonamentul de iarnă.
Antrenorul principal a vorbit și despre programul meciurilor de verificare, care include adversare ca Poli, Bihor, Ripensia și Gyula, iar pentru datele rămase libere s-a discutat cu Tibi Csik și Daniel Oprița pentru Olimpia Satu Mare respectiv Metalul Reșița.
„A fost dorința tuturor și ne-am zbătut să atingem niște jocuri chiar cu echipe de nivel mai înalt decât noi. Moneasa e locația noastră de primă pregătire, apoi vom dezvolta un program de jocuri plin, măcar după nume. Sperăm ca lucrurile să meargă după cum ne dorim și să fim în formă maximă când începe returul, asta e dorința fiecăruia dintre noi”, a transmis Roland Nagy.
Sursa: Sport Arad