N-a impresionat la Caransebeș și Vâlcea, însă o poate face la Dinamo. Himcinschi a semnat cu „câinii”: „Mi s-a dat o șansă”

Autor: Marius ANGHEL Publicat: 27 May. 2015, 15:21 Actualizat: 27 May. 2015, 15:32 Bursa transferurilor

După un sezon de Liga 2 în care nu a impresionat deloc, nici la FC Caransebeș, nici la CSM Râmnicu Vâlcea, acolo unde a evoluat în turul, respectiv returul campionatului ce s-a încheiat în urmă cu aproape trei săptămâni, Fabian Himcinschi a reușit să dea lovitura în aceste zile. Atacantul albaiulian, fiul fostului jucător Adorian Himcinschi, a dat probe la Dinamo în ultima săptămână și l-a impresionat pe Mircea Rednic. Tehnicianul clubului din „Ștefan cel Mare” îi va da o șansă jucătorului de 21 de ani ce în trecutul său impresiona la naționala sub 17 ani a României, însă în ultima vreme a intrat într-un con de umbră.

Fabian Himcinschi are șansa să-și relanseze cariera la Dinamo după ce a semnat un contract valabil pe un sezon, până în vara anului 2016, cu echipa din Liga 1, informează ziarulunirea.ro. „Cred că era și momentul meu, nu pot fi decât bucuros și mult mai încrezător în ceea ce privește viitorul meu. Mi s-a dat o șansa foarte importantă. Mulțumesc lui Dumnezeu și oamenilor care au avut încredere în mine și în momentele mai grele ale carierei”, a declarat atacantul.

Ajuns la 21 de ani, Fabian era inclus de UEFA, în 2011, în „unsprezecele” ideal al turneului final european desfășurat în Ungaria, acolo unde România a fost printre primele opt echipe ale competiției. Atunci, atacantul înscria nouă goluri.

În 2010 debuta în Liga 1 cu Unirea Alba Iulia, apoi, în urma evoluțiilor de la naționala sub 17 ani a României, era achiziționat de Empoli în Serie B. Nu a impresionat în Italia și a fost împrumutat din nou în țară la ACS Poli, pe când evolua în prima ligă, dar nici aici nu s-a impus. A urmat un nou pas înapoi, în Liga 2, către FC Caransebeș și CSM Râmnicu Vâlcea, echipe care nu l-au păstrat în lot.

3 goluri a marcat Fabian Adrian Himcinschi în acest sezon de Liga 2, toate pentru FC Caransebeș

Autor: Marius ANGHEL Publicat: 27 May. 2015, 15:21 Actualizat: 27 May. 2015, 15:32 Bursa transferurilor
Pe aceeași temă