Mulțescu cere transferuri la Petrolul, alți doi străini: „Conducerea a fost de acord. Ambii vor fi evaluați de Yuksel”

Autor: Marius ANGHEL Publicat: 10 Apr. 2019, 13:44 Actualizat: 10 Apr. 2019, 13:46 Bursa transferurilor
Mulțescu cere transferuri la Petrolul, alți doi străini:  „Conducerea a fost de acord. Ambii vor fi evaluați de Yuksel”

Ca toți antrenorii nou-numiți pe banca unei echipe în timpul campionatului, Gheorghe Mulțescu a decis, după ce a analizat lotul de care beneficiază la Petrolul, să își facă simțită prezența și prin realizarea unor noi transferuri. Experimentatul tehnician a vorbit în conferința de presă de dinainte meciului cu FC Argeș că transferurile făcute în iarnă n-au fost tocmai echilibrat, fiindcă echipa ploieșteană suferă în defensivă și atac, acolo unde, acum, dorește noi jucători.

Mulțescu a anunțat că „secundul” său, turcul Yuksel, se va ocupa de testarea a doi străini, un francez și un brazilian, pentru a nu mai fi nevoit să facă improvizații cu Ghinga sau Pușcaș în defensivă. Antrenorul spune că șefii clubului au acceptat aducerea celor doi noi jucători, însă, pentru moment, doar francezul a ajuns la Ploiești.

„Am propus și conducerea a fost de acord ca lotul echipei să fie completat cu doi fotbaliști noi, acordul cu aceștia fiind deja stabilit! Aveam nevoie de aceștia în contextul în care au apărut deja accidentările și suspendările! Este vorba despre doi străini, un francez și un brazilian, care vor acoperi două posturi cheie în lotul nostru, fundaș central și atacant! Primul va veni chiar mâine (n.r. – astăzi), celălalt ulterior, ambii urmând a fi evaluați de Yuksel! Nutresc speranța că, după meciul de la Oradea, cei doi vor fi în lotul de bază al Petrolului!”, a declarat Gigi Mulțescu în cadrul conferinței de presă, citat de jurnalistul ploieștean Cristian Anghelescu pe blobul său.

Dacă noile achiziții se vor realiza, Petrolul își va mări numărul străinilor din lot, până acum avându-i pe moldoveanul Ianoș Brînză (portar, 20 ani), grecii Giorgos Sarris (fundaș, 29 ani) și Hrysovalantis Kozoronis (mijlocaș, 26 ani) și armeanul Edgar Malakyan (mijlocaș, 28 ani).

Astăzi, de la ora 19:00, Petrolul joacă pe teren propriu cu FC Argeș, echipă care vine, de asemenea, după două victorii consecutive după ce antrenorul principal, Emil Săndoi, a fost schimbat. Ploieștenii au nevoie de victorie după ce „U” Cluj a câștigat ieri cu Daco-Getica (6-2), iar Clinceniul a învins Baloteștiul.

„Venim după două rezultate bune, dar ne așteaptă un meci mult mai greu decât s-ar părea. Toată lumea cunoaște forța de joc și capacitatea fotbalistică a adversarei noastre. Este o echipă cu jucători tehnici, cu apărare de gabarit, o echipă care are liniște și care joacă fără presiunea unui obiectiv. Va fi meci foarte dificil, periculos, asta și în condițiile în care avem probleme de lot, Ghinga și Pușcaș fiind suspendați pentru cumul de cartonașe galbene, așa încât trebuie să formăm un nou cuplu de fundași centrali, care să dea și randament. Dar, așa cum ne-am descurcat și la Bacău, acolo unde terenul nu a fost unul propice pentru o echipă care să construiască, trebuie să ne adaptăm și să rezolvăm problemele care sunt”, a prefațat meciul cu piteștenii Gheorghe Mulțescu.

Pentur acest joc, Mulțescu nu se poate folosi de Sebastian Ghinga și Cristian Pușcaș, ambii suspendați.

Meciul de pe stadionul „Ilie Oană” va fi condus de către o brigadă alcătuită din Adrian Comănescu (Râmnicu Vâlcea) – Raul Constantin Ghiciulescu (Lugoj) și Andrei Chițoiu Nicolae (Timișoara). Arbitru de rezervă va fi Omar Cristian Dumitrică (Craiova), iar ca observatori au fost delegați Laurențiu Vărgatu (Brăila) și Marian Lumânare (București).

În meciul tur, FC Argeș i-a aplicat o corecție Petrolului, învingând la Pitești cu 3-0, prin golurile marcate de Vasile Buhăescu (3), Ionuț Năstăsie (48) și Vasile Gheorghe (90+3).

În acest moment, Petrolul se află pe locul 4, cu 59 de puncte, iar FC Argeș e pe poziția a 6-a, cu 50 de puncte.

Foto și video: Petrolul

Autor: Marius ANGHEL Publicat: 10 Apr. 2019, 13:44 Actualizat: 10 Apr. 2019, 13:46 Bursa transferurilor
Pe aceeași temă