Mititelu: „Dacă vine Mihai Costea la noi, câștigăm seria”

Mititelu:**

Mutările la nivel de conducere l-au entuziasmat foarte tare pe patronul grupării FC Universitatea Craiova, Adrian Mititelu, care a anunțat că și-l dorește foarte mult pe Mihai Costea, care a mai evoluat în Bănie în perioada 2005-2011.

Finanțatorul alb-albaștrilor este de părere că „Nilă” ar aduce un mare plus atacului craiovean și că nimic nu i-ar sta în cale echipei sale în drumul spre Liga I dacă ar fi cooptat și acesta.

„Lotul este unul foarte puternic. Îl aștept pe Mihai Costea la Craiova, dacă mai aduce și Marin Condescu vreo trei-patru jucători buni, din punctul de vedere al lotului câștigăm seria. Vâlcea, Mureșul și Bistrița sunt contracandidatele. Și CSU Craiova e o nucă tare, dar nu are voie să promoveze”, a spus Mititelu, la Sport.ro.

Mititelu a mai anunțat că echipa se va pregăti la Craiova timp de o săptămână, foarte probabil în incinta bazei sportive „Popeci”, după care va merge într-un cantonament în afara țării.

 

Pe aceeași temă