Jocul școală organizat azi de ACS Poli a atras atenția și altor cluburi din zonă care caută întăriri pentru retur. Metalul Reșița l-a avut la Timișoara pe Carol Gurgu, care l-a urmărit pe fundașul Darko Stojanov. Până la final acesta i-a remarcat și pe unii jucători doriți de clubul de Liga I, care ar putea ajunge în Valea Domanului dacă nu se înțeleg cu timișorenii.
Fundașii centrali din echipa trialiștilor au lăsat o bună impresie. Carol Gurgu, reprezentantul rosso-nerilor (de fapt al Primăriei Reșița la clubul bănățean), l-a urmărit pe macedoneanul Stojanov (23 ani), care a evoluat ultima dată la Bregalnica Stip în țara natală. La final acesta s-a arătat interesat și de celălalt stopper aflat în joc la trialiști, croatul Spahija, dar și de mijlocașul bosniac Esmir Ahmetovic, ieșit accidentat de pe teren. Ambii jucători sunt printre cei cinci jucători testați cu care ACS Poli negociază. Astfel, nu ar fi exclus ca cei care nu ajung la o înțelegere cu clubul timișorean să intre imediat în discuții cu reșițenii. Metalul și-a propus să ajungă în play-off și să lupte pentru promovare în acest sezon.
Sursa: Sport9