Două etape, atât a rezistat antrenorul Marius Baciu pe banca tehnică a formației CSMS Iași. După un eșec pe propriul teren cu Dinamo II (1-3) și un succes la Tulcea, cu Delta (2-1), tehnicianul și-a reziliat contractul cu clubul din Copou pe cale amiabilă, la presiunile făcute de conducerea clubului.
La o zi după victoria din deplasare cu Delta Tulcea, Marius Baciu a fost convocat într-o ședință de primarul Gheorghe Nichita, iar la final ambele părți au ajuns la concluzia că cea mai bună soluție este rezilierea angajamentului pe cale amiabilă.
„Marius Baciu este un băiat serios, și-a dat tot interesul, dar presiunea a fost prea mare și probabil asta l-a afectat. Am ajuns la o înțelegere privind rezilierea contractului pe cale amiabilă”, a declarat președintele Consiliului Director, prof. Leonida Antohi.
În locul lui Baciu va fi adus la echipă Ionuț Popa, care și-a reziliat recent contractul cu Dacia Mioveni. „Ionuț Popa va veni marți în Copou, iar luni antrenamentul va fi condus de secundul Narcis Ciocârlan. Mai sunt de psu câteva detalii de pus la punct, dar Ionuț Popa va fi noul antrenor al echipei”, a mai spus Antohi.
Popa a declarat că cel mai probabil va veni marți sau miercuri în Copou, dacă își va rezolva situația contractuală cu Mioveniul. „Eu încă nu mi-am rezolvat situația la Mioveni. Dacă o voi rezolva luni, marți sau miercuri voi veni la Iași. Acum nu pot spune mai multe”, a spus Popică.
articol scris de Narcis Pohoață