Contingentul jucătorilor prahoveni care au evoluat la CS Afumați, în Liga a 3-a, este ca și plecat de la gruparea ilfoveană din Seria a III-a.
La șase puncte de echipa aflată pe primul loc, Inter Olt Slatina, echipa din Afumați pare să fi renunțat la obiectivul propus inițial – promovarea – urmând să facă restructurări în această iarnă. La Afumați evoluează mai mulți jucători ploieșteni – Claudiu Tudor (foto) și Bogdan Năstase, ajunși acolo ca jucători „liberi de contract”, plus cei doi juniori împrumutați de Astra – Ionuț Chiși și Valentin Gheorghe.
Cel puțin trei dintre aceștia au șanse mari să se „mute” în Seria a II-a a aceluiași eșalon, unde vor fi adversarii Petrolistului Boldești. Asta pentru că Voința Snagov le-a făcut o propunere concretă lui Tudor și Năstase și va trata cu Astra pentru a lua și jucătorii „legați” de prim-divizionara giurgiuveană.
Tehnicianul echipei Voinț, Marin Dună, a demarat tratativele cu jucătorii din județul Prahova, Tudor și Năstase fiind cu un pas în curtea Snagovului. „La Snagov, jucătorii prahoveni au fost tot timpul apreciați, bine primiți și au ajutat echipa. Sper să întăresc echipa cu un contingent de jucători de valoare pentru acest nivel, din Prahova, iar Tudor, Năstase și juniorii de la Astra sunt interesanți pentru noi”, spune antrenorul Voinței.
Echipa ilfoveană care își dorește întăriri din Prahova se află exact la jumătatea ierarhiei în Seria a II-a, pe locul 7 cu 14 puncte, fiind însă departe de zona promovării (prima clasată – Juventus București – are 30 de puncte), seria neavând niciun fel de „dilemă” la retrogradare, după retragerea celor de la Callatis Mangalia, astfel că nicio echipă nu mai este în pericol.
De curând, CS Afumați și-a asigurat serviciile mijlocașul Marian Anghelina, de la liderul Inter Olt Slatina.
Articol scris de Marian DIMA