Juventus a transferat încă un tânăr jucător de la o rivală. Oprița: „L-am dorit chiar de când am venit la echipă, când era în Liga 3”. Ce alte ținte are liderul

Autor: Marius ANGHEL Publicat: 10 Jan. 2017, 18:35 Actualizat: 11 Jan. 2017, 15:29 Bursa transferurilor

După Alexandru Muscă (20 ani), fostul atacant al Daciei Unirea Brăila, Juventus București a mai transferat în aceste zile un tânăr jucător al unei colege din Liga 2. Liderul detașat al eșalonului secund se întărește cu fotbaliști under 21 pentru promovarea în Liga 1.

Cea de-a doua achiziție a echipei lui Daniel Oprița este mijlocașul stânga Florin Ștefan (20 ani) de la Academica Clinceni, una printre echipele pretendente la promovare la începutul campionatului, însă o dezamăgire a acestei primă părți a sezonului. Liber de contract după ce i-a expirat împrumutat la ilfoveni de la FC Olt Slatina, Ștefan a fost achiziționat de Juventus.

„L-am luat pe Florin Ștefan. Îl văd util echipei. Mi l-am dorit chiar de când am venit la Juventus, când era în Liga 3, dar nu am putut atunci și nici el nu a vrut să coboare un eșalon. Mă bucur că am reușit să îl luăm și îl aștept joi să vină la reunire. A trebuit să achităm o sumă către administratorul judiciar de la Slatina, de la FC Olt. Fusese împrumutat până în această iarnă la FC Clinceni”, a spus antrenorul Daniel Oprița pentru Liga2.ro.

În prima parte a acestui campionat al Ligii 2, Florin Ștefan a fost unul dintre cei mai buni jucători ai Academicii. Pe lângă cele 18 meciuri bifate, slătineanul a înscris și 5 goluri, fiind al treilea golgheter al echipei după Andrei Antohi și Marius Coman, ambii cu câte 7 goluri.

Discuții cu Munteanu și Predescu. Pirtea vine la pregătire

Altfel, antrenorul lui Juventus a dezvăluit pentru Liga2.ro și cu ce jucători a mai purtat discuții pentru transfer și pe cine așteaptă la pregătire. Mijlocașul Valentin Munteanu (27 ani), liber de contract după ce s-a despărțit de Pandurii Târgu Jiu, a semnat astăzi cu Concordia Chiajna, în timp ce mijlocașul Cornel Predescu (29 ani), de la Academica Clinceni, e momentan în cantonament și discuții cu o echipă din Albania, iar în cazul în care nu se înțelege cu aceasta va relua discuțiile cu Juventus.

„Am fost în discuții cu Vali Munteanu până ieri și mi-a spus că, dacă nu semnează cu Chiajna, vine la noi. E Liga 1… l-am înțeles. Am mai vorbit și cu Predescu, dar a plecat cu o echipă din Albania în Antalya în cantonament. Are niște discuții acolo și până joi nu îmi poate da niciun răspuns.

Și cu George Pirtea e o discuție, de fapt am vorbit cu Sorin Paraschiv, agentul lui. Tot cu el am vorbit și pentru Muscă. O să vină la noi la antrenamente să îl văd, o să facem și un meci amical cu o echipă din Liga 3″, a mai spus Oprița.

George Pirtea (20 ani) este un mijlocaș care a evoluat în Liga 2 la Șoimii Pâncota, iar acum este liber de contract după ce și-a reziliat contractul cu Pandurii Târgu Jiu.

Juventus București are programată reunirea pe 12 ianuarie, de la ora 10:30, iar printre meciurile amicale stabilite se numără cele cu Metaloglobus București (8 februarie), CS Balotești (22 februarie) și Chindia Târgoviște (25 februarie), în timp ce pe 21 ianuarie Oprița își va testa jucătorii contra unei echipe din Liga 3, cel mai probabil cu FC Voluntari II.

Articol scris de Marius ANGHEL
Foto: UTA Media Design

Autor: Marius ANGHEL Publicat: 10 Jan. 2017, 18:35 Actualizat: 11 Jan. 2017, 15:29 Bursa transferurilor
Pe aceeași temă