Jucătorii FC Botoșani au acceptat noile condiții contractuale impuse de conducerea clubului. „Fiecare jucător și-a negociat individual contractul pentru că fiecare știe ce e mai bine pentru el. Am fost de acord cu propunerea, atât în ceea ce privește restanțele, cât și contractele pentru următorul sezon”, a declarat Răzvan Tincu, căpitanul FC Botoșani.
Â
Cel desemnat de acționari să poarte negocierile cu jucătorii, avocatul Ioan Sălăvăstru a afirmat că discuțiile pe care le-a avut cu elevii lui Ștefan Apostol, au fost „obositoare”. Sălăvăstru a spus că jucătorii au acceptat propunerea de a primi o sumă fixă de contract pentru 50% din meciuri și bonusuri pentru diferența din contractele pe care le au înscrise deja. „Important e că până la urmă, ceea ce și-a propus clubul și chiar și jucătorii s-a concretizat. A fost o muncă care până la urmă a dus la ceea ce ne-am dorit și anume să stabilizăm echipa și să-i facem pe jucători să conștientizeze că este important să intre în programul de pregătire”, a precizat Ioan Sălăvăstru.
Â
Conducerea FC Botoșani s-a angajat față de jucători că le vor fi plătite contractele în patru rate, media fiind de 1.500 de euro rata, prima urmând a fi virată până pe 30 septembrie. „Toți jucătorii au fost de acord cu mici excepții. Am convenit să reeșalonăm contractul în patru rate urmând ca rata finală să fie cea care făcea diferența între sumele de contract medii și a jucătorului care se negocia, urmând ca aceasta să se acorde în funcție de performanțele personale și ale clubului”, a mai adăugat Sălăvăstru.
Â
Sursă: sport.botosani.ro
Â