Odată cu salvarea matematică de la retrogradare, pâncotanii au intrat în vacanță. Azi au programat și banchetul de final de sezon, de la care – însă – va lipsi chiar căpitanul echipei. Seydina Issa Thiaw Lahi a plecat la București, unde în această după amiază va lua avionul spre Dakar.
„Nu mi-am mai văzut de un an de zile familia, o să rămân acasă câteva săptămâni să-mi limpezesc gândurile. Apoi vom mai vedea, e posibil orice. Pâncota mi-a dat șansa să joc constant timp de două sezoane în Liga a 2-a și am ceva propuneri de la formații din România, dar și alte țări din Europa. Viitorul meu fotbalistic e incert”, spune senegalezul.
Contractul mijlocașului de culoare cu „șoimii” s-a încheiat și e posibil să vorbim despre un adio. „În primul rând, Al Hamdoulilah (Îi mulțumesc lui Dumnezeu) pentru că am îndeplinit obiectivul clubului și am terminat sezonul sănătoși. Lui Pascariu îi doresc însănătoșire grabnică și tuturor vacanță plăcută și multă baftă mai departe. Fie că ne reîntâlnim sau nu ca și colegi, vreau să le mulțumesc că m-au considerat prietenul lor și că împreună am format o familie la momentul potrivit. Am format o echipă de mare caracter, iar aici includ pe toată lumea: jucători, antrenori, conducători, cei de la Primăria din Pâncota, doctor, maseuri și oamenii de la stadion. Am petrecut trei ani cu bune și rele la Pâncota, dar port cu mine doar momentele frumoase. Am evoluat un an în Liga a 3-a și doi în Liga a 2-a, iar în ultimul am fost căpitanul echipei. A fost o onoare pentru mine, le mulțumesc tutror pentru încredere. Sper ca Pâncota să continue în Liga a 2-a, noile autorități locale să înțeleagă importanța acestei echipe și imaginea ce îi creează orașului”, a adăugat fotbalistul de 23 de ani.
Ca și alți pâncotani, când se trege linia, Issa a subliniat meritul președintelui, dar pe cel al directorului sportiv, cu care – de altfel – a luat, aseară, masa înainte de a pleca de la Arad: „Poate, domnul Piroș a fost criticat de multe ori și nu a meritat. Cel puțin față de mine și-a respectat mereu promisiunile, și-i mulțumesc pentru asta. Mai vreau să-i mulțumesc și lui Liviu Ilea, care a făcut și el multe pentru mine. Nu mai departe de azi noapte și-a rupt din timpul său pentru a mă conduce la gară”.
Senegalezul a fost la un moment dat și pe lista de achiziții a UTA-ei, echipă căreia acum îi dorește să promoveze în Liga 1. „O să le țin pumnii din fața televizorului. Am fost la meciul de sâmbăta trecută cu Călărașiul și mi-am dat seama ce mult ar însemna pentru suporterii din Arad această promovare. Baftă UTA!”, a mai transmis Issa.
Senegalezul a fost piesă de bază atât pentru Ionuț Popa, cât și pentru Zsolt Muzsnay în acest sezon, pe postul de mijlocaș central. A reușit 6 goluri, foarte importante în economia campionatului.
Sursa: Sport Arad