Retrogradată la finele stagiunii trecute, ACS Poli se reunește azi tot cu Ionuț Popa la timonă. Antrenorul arădean s-a înțeles verbal cu conducerea timișorenilor și va semna și contractul chiar în această săptămână.
Prioritatea numărul unu a lui „Mister” este formarea lotului de jucători pentru noul campionat. „Mai avem sub contract trei sau patru fotbaliști, așa că trebuie să acționăm repede. Următoarele zile sunt rezervate trialurilor, am chemat jucători din toată zona, rămâne de văzut ce putem alege. Bineînțeles că sunt interesat și de arădeni, dar deocamdată i-am chemat la reunire doar pe Dragalina și Vasi. Este posibil să mai optez și pentru alți foști jucători la Pâncota, dar nu numai. Siminic este și el o variantă, dar mai vedem”, a mărturisit experimentatul tehnician arădean.
Acesta nu este prea optimist cu privire la viitorul pâncotanilor. „Am știut că din momentul în care voi pleca eu de acolo autoritățile locale își vor retrage sprijinul. Au dus campionatul la bun sfârșit și-i felicit pentru asta, dar pentru mine era clar că lucrurile se vor opri aici din vară. Și asta indiferent de cine ar fi ieșit primar și consilieri. Nu văd cum vor continua ca și club, poate numai dacă lângă Pavel Piroș vor mai veni unul – doi oameni de afaceri”, mai spune Popa.
Rugat să comenteze „speța” falimentului celor de la Rapid, ce ar putea avea ca rezultat revenirea lui ACS Poli în Liga 1, sau – poate – promovarea UTA-ei, Ionuț Popa a adăugat: „Eu nu prea cred în deciziile Judecătoriilor, azi sunt așa mâine altfel. Judecătoriile să decidă recupereare banilor de la cei care au furat această țară, nu falimentul unor cluburi de la care oricum nu mai au ce să recupereze. În fine, un proces din ăsta e de durată, cred eu, așa că toată tevatura cu cine va juca în Liga 1 peste o lună sunt practic speculații de presă”.
Tot la ACS Poli lângă „Mister” ar putea ajunge și un alt ex-pâncotan, director sportiv în Podgorie. „Am propus ca Sorin Tarcea să facă parte din stafful administrativ. Vom vedea dacă se concretizează ceva”, a încheiat Popa.
Sursa: Sport Arad