UTA s-a despărțit ieri de doi dintre cei mai utilizați jucători în acest sezon, de Alexandru Pop și Paul Cubleșan, ambii trecuți la echipa secundă după rezultatul prost înregistrat cu „U” Cluj (0-4), alături de Daniel Vădrariu și Cristinel Matei. Antrenorul Ionuț Popa regretă decizia acestora, precizând că i-ar fi reprimit în lot pentru jocul de duminică împotriva Argeșului.
„Aș dori să nu existe confuzii cu privire la situația jucătorilor care s-au despărțit de noi. Fiindcă am considerat că au dat un randament slab și foarte slab cu „U” Cluj, i-am trimis pe cei patru jucători la echipa a doua, cum se mai practică mai peste tot în lume în astfel de cazuri. Nimeni nu le-a cerut să-și rezilieze contractul, iar la acest meci cu FC Argeș, cel puțin unul sau doi ar fi putut să facă parte din lot. Dar, ei au solicitat in corpore, după câteva zile, rezilierea contractelor. Apar fel și fel de supoziții, iar eu am și discutat cu unul dintre ei și spunea că nu-i convine că a venit aici, căci nu a fost exact cum i s-a spus la început că va fi la UTA”, a spus Ionuț Popa, citat de Sport Arad, după despărțirea de atacantul Pop și mijlocașul Cubleșan.
Daniel Vădrariu, Alexandru Pop, Paul Cubleșan și Cristinel Matei au fost excluși din lotul echipei UTA lunea trecută, pe 5 noiembrie, după înfrângerea cu „U” Cluj, fiindcă „la ei s-a văzut cel mai tare că s-au făcut că joacă, așa cum ne-am făcut noi că-i plătim”, explica motivul antrenorul Ionuț Popa. Vădrariu și-a reziliat contractul la doar patru zile după decizie, iar Pop și Cubleșan l-au urmat începând de ieri, 15 noiembrie.
Alexandru Pop a fost utilizat în acest sezon în 13 meciuri și a înscris trei goluri, în timp ce Paul Cubleșan a jucat tot în 13 partide și a marcat de patru ori.
„Suntem în discuții cu cel puțin 15 jucători acum, în majoritatea lor străini”
Altfel, antrenorul UTA-ei crede că în pauza de iarnă vor fi și alți jucători care vor dori să plece de la echipă. Totodată, Ionuț Popa spune că lucrează deja la campania de achiziții. „Sunt și alții care vor să plece, vreo patru-cinci, din câte am auzit eu. Nu-i obligă nimeni, dar dacă ei nu mai vor să rămână trebuie să-i înlocuim măcar pe câțiva dintre ei cu alții. Pe două dintre posibilele achiziții (n.r. – albanezul Elvis Prenci și Mihai Maxin) le-ați văzut în amicalul de ieri (n.r. – de miercuri, 10-0 cu Păulișana Păuliș), deși Maxin e deja cu noi de ceva timp. Oricum suntem în discuții cu cel puțin 15 jucători acum, în majoritatea lor străini, cu impresari pe care eu îi cunosc și de aici, dar și de afară. Așteptăm terminarea primei părți a sezonului, știm posturile deficitarele și să acționăm ca lumea în acest sens. Vrem să nu mai păcălim jucătorii, dar nici ei pe noi. Nu mai vrem să luăm jucători după DVD, ci doar după ce îi vedem la fața locului. Vrem să-i vedem pe jucători la câteva antrenamente, poate și într-o pregătire centralizată. Adică nu mai vrem să luăm țeapă, așa cum am cam luat în vară cu unii jucători. După patru-cinci etape ne-au luat fața, iar apoi nu au mai contat. Sper să-i putem convinge că va fi bine la UTA, iar asta înseamnă garanția că ei vor fi plătiți lună de lună și poate chiar mai bine ca în alte locuri. Intenționăm să facem acest lucru, vorbim permanent toți factorii implicați. Ne vom mai chinui în aceste ultime cinci jocuri în care întâlnim adversari mai bine cotați decât noi, dar trebuie să-i identificăm exact și pe cei șapte-opt tineri, pe care, indiferent de situație, ești nevoit să-i păstrezi în lot. Normal că ne gândim și la rezultate, căci la un moment s-ar putea să avem din nou probleme cu retrogradarea”, a adăugat Ionuț Popa.
Vrea tot mai mulți jucători under 21 în primul „11” în meciurile rămase de disputat în 2018
Pentru ultimele cinci meciuri rămase de disputat în acest an, Ionuț Popa vrea să utilizeze cât mai mult jucătorii tineri din lot. „Încercăm să mergem pe linia ultimelor patru-cinci etape, aceea de a folosi jucători tineri în număr cât mai mare. Am început cu cinci jucători sub vârstă și am folosit în total opt la Bacău. Duminică, cred că opt sau nouă juniori vor prinde echipa de start. Mergem pe această linie, fiindcă ținem cont de jucătorii tineri și foarte tineri. Vrem să le dăm și mai multă șansă, căci ei sunt ai noștri și, sper eu, ne vom baza pe ei mult timp de acum înainte”, a explicat Ionuț Popa, citat de Sport Arad.
UTA ocupă locul 9 în Liga 2 după 16 etape, cu 23 de puncte, iar în ultimele cinci etape programate în 2018 le va întâlnii pe FC Argeș (a), Petrolul (d), Mioveni (a), Daco Getica (a) și SSC Farul (d).
Foto: UTA Arad