Actuala conducere a liderului Ligii a II-a încă face curățenie după transferurile nereușite din anii trecuți. Unul dintre jucătorii de care ACS Poli a scăpat cu greu e Ion Dragu. Jucătorul cu 22 de minute bifate în primul eșalon nu a fost de acord cu rezilierea contractului pe cale amiabilă.
Clubul bănățean i-a reziliat contractul lui Dragu în urmă cu o lună deși acesta nu a fost de acord cu decizia. Exclus încă de anul trecut din planurile primei echipe, jucătorul de bandă stângă mai avea încă un an și patru luni de contract. Prin urmare el a mers la comisiile federației pentru dreptate iar ACS Poli a fost bună de plată. Ieri, Comisia de Disciplină a închis cazul ca urmare a plăților efectuate de clubul timișorean către jucătorul localnic de 29 de ani. Dragu (ex-Mioveni) semnase pe trei ani după ce a dat probe în vara lui 2013.
Ieri, timișorenii au încetat pe cale amiabilă contractul cu Danijel Morariju după ce se despărțise și de Kneeshaw în aceeași manieră.
Împotriva lui Furtado și Stavric
Alb-negrii mai sunt implicați în alte două cazuri la FRF. De această dată ei sunt cei care și-au reclamat doi foști jucători. Primul caz e deja o poveste veche. Cea cu portughezul Jose Furtado, care s-a dus direct la FIFA pentru unele datorii către el. Timișorenii au acuzat comportamentul atacantului din acea perioadă. Al doilea se referă la Milan Stavric, de care oficialii nu au fost mulțumiți după ce acesta a avut și absențe de la pregătire pe final de „aventură” pe Bega. Cele două cazuri vor fi ratificate pe 18 martie.
Revin în nocturnă
ACS Poli are și în acest weekend pauză de la jocurile oficiale, urmând să câștige la masa verde meciul cu retrasa AFC Fortuna. Miercuri, bănățenii vor evolua în deplasare la Olimpia Satu Mare, de la ora 15, în etapa a XX-a, intermediară a Ligii a II-a. Jocurile cu Șoimii Pâncota, din 21 martie, respectiv amicalul cu Dinamo din 25 martie, se vor disputa pe „Dan Păltinișanu” la lumina reflectoarelor, de la ora 18, respectiv 19
Sursa: Sport9