UTA vrea să își definitiveze lotul cât mai repede în această vară, pentru a transmite cât de în serios ia noul sezon al Ligii 2, în care are ca obiectiv promovarea. Arădenii au perfectat încă două transferuri în această săptămână și au ajuns la al optulea realizat în această vară. După Cristian Pușcaș (25 de ani), UTA i-a prezentat oficial, astăzi, și pe Cristian Bustea (24 de ani) și Mirel Bolboașă (29 de ani).
Cristian Bustea: „Mă simt foarte onorat că voi îmbrăca tricoul acestei echipe”
Cristian Bustea e bucureștean, are 24 de ani, joacă în banda stângă, în special la mijloc, și vine de la Daco-Getica București (denumirea de un an a clubului Juventus București), echipă pentru care a jucat aproape în toată cariera sa. În sezonul recent încheiat a fost folosit în 33 de meciuri, în 25 ca titular, și a înscris de 7 ori. Singura experiență la alt club a avut-o în campionatul Ligii 2 ediția 2017-2018, atunci când a evoluat pentru Sportul Snagov. Apoi s-a întors la formația care l-a format.
Bustea a semnat pe doi ani cu UTA. „Mă simt foarte onorat că voi îmbrăca tricoul acestei echipe de tradiție din fotbalul românesc, campioana provinciei, dar în același timp, sunt foarte fericit că voi avea posibilitatea să lucrez cu acești oameni deosebiți. Vom face tot posibilul să ne atingem obiectivul!”, a spus mijlocașul după ce a semnat cu UTA.
Mirel Bolboașă: „Am fost atras de niște oameni pricepuți”
Portarul Mirel Bolboașă e al doilea jucător care în această vară se desparte de Petrolul și semnează cu UTA, după Pușcaș. Goalkeeperul va fi rezerva lui Florin Iacob, favoritul antrenorului Laszlo Balint. A treia opțiune este juniorul Raul Opric.
Format de FC Argeș, Bolboașă a adunat o mulțime de echipe în cariera sa, la un moment dat despre el vorbindu-se ca despre o mare speranță. A suferit încă mai multe accidentări, care l-au împiedicat să progreseze.
De la FC Argeș a ajuns la Viitorul, pentru care a jucat însă doar un sezon în Liga 2. Odată cu promovarea a fost împrumutat de clubul lui Hagi la mai multe formații: FC Clinceni, Petrolul și „U” Cluj. La vechiul Petrolul a fost când echipa era în Liga 1, însă nu a fost folosit în niciun meci. S-a transferat apoi la ASA Târgu Mureș, în prima ligă, unde a evoluat într-un singur meci, iar apoi a ajuns la noul Petrolul, în vara lui 2017, când clubul activa în Liga 3. Atunci a și fost utilizat titular, fiindcă în sezonul recent încheiat, în Liga 2, a fost folosit în doar 6 meciuri, fie pentru că a fost exclus din lot, avea kilograme prea multe în plus sau a fost rezerva lui Arpad Tordai sau Cezar Lungu.
„Mă bucur că am semnat cu UTA. Am fost atras de niște oameni pricepuți, cu un obiectiv îndrăzneț. Personal, îmi doresc să fiu sănătos și să ajut la îndeplinirea acestor obiective. Știu ce înseamnă un club de tradiție, sper să realizăm cu toții ceea ce ne-am propus și să formăm o echipă puternică sezonul acesta”, a spus Mirel Bolboașă.
Balint, despre Bustea și Bolboașă
Antrenorul Laszlo Balint a vorbit și el despre cele două noi achiziții. Pe Bustea și l-a dorit în sezonul trecut la ambele echipe la care a stat pe banca tehnică, în timp ce prin aducerea lui Bolboașă spune că a terminat achizițiile în privința portarilor.
„Pe Bustea l-am dorit atât la Snagov, cât și la Metaloglobus, în momentele respective nu am reușit transferul său pentru că era sub contract, însă e important că am reușit să obținem acum semnătura lui. Este un jucător de profil ofensiv, polivalent, care poate juca pe orice poziție în spatele atacantului, are calitate și, foarte important, are potențial de creștere și este motivat să își demonstreze valoarea”, l-a caracterizat Balint pe Bustea.
„Odată cu transferul lui Mirel Bolboașă, am reușit să ”închidem” poziția de portar, unde vom avea doi goalkeeperi cu mare experiență și valoare pentru acest nivel, dar și un tânăr talentat crescut de UTA. Mirel vine de la Petrolul, o echipă importantă, ce s-a luptat la promovare. E un băiat de vestiar, care înțelege perfect ce înseamnă spiritul de grup, aspect foarte important pentru mine. Deja lotul nostru prinde contur, este clar că vom avea mult de muncă în această perioadă, însă mă bucur că am reușit să aducem jucători de calitate, buni sau foarte buni pentru nivelul ligii secunde”, a spus antrenorul utist despre Bolboașă.
Celelalte cinci achiziții făcute de UTA până acum sunt: Florin Iacob (25 de ani, portar, ex Metaloglobus), Bogdan Stancu (25 de ani, fundaș stânga, ex Sportul Snagov), Marius Tomozei (28 de ani, fundaș dreapta sau stânga, ex Metaloglobus), Florin Ilie (26 de ani, fundaș central, ex Sportul Snagov), Valentin Buhăcianu (25 de ani, atacant, ex Aerostar Bacău) și Cristian Pușcaș (25 de ani, mijlocaș central, ex Petrolul).
Articol scris de Marius ANGHEL
Foto: UTA Arad