În vara anului trecut, Înainte Modelu și-a făcut o echipă senzațională, cu care a reușit să promoveze, un an mai târziu, în Liga 3. Dintre jucătorii aduși de Virgil Bogatu la clubul condus de către Victor Neagu doar doi mai sunt acum în vestiarul lui Valeriu Petrescu. Este vorba despre portarul George Bratu și atacantul Levente Mitrea. Restul au fost maziliți pe parcursul lui 2014 pentru a face loc în echipă unor jucători pe placul actualului tehnician.
Modelenii au obținut deja acordurile de transfer pentru patru jucători de la Dunărea Călărași. Este vorba despre Stavilă, Bădașcă, Matei și Șerban. Aceștia nu mai intră în vederile lui Ion Răuță și au fost direcționați de către conducerea clubului către campioana județeană. Prin această mutare, Înainte Modelu devine Dunărea II Călărași.
Pe lângă antrenorul Jose Valeriu Petrescu, care a antrenat pe Dunărea între 2009 și 2012, modelenii au acum și șapte jucători care au trecut pe la gruparea „galben-albastră”. Topor, Huzuneanu și Nicodim au făcut pasul în vara anului trecut, iar acum li s-au alăturat mai sus amintiții Stavilă, Bădașcă, Matei și Șerban.
Pe lângă cei patru călărășeni, „Mourinho” de Călărași mai are încă cinci transferuri certe. Patrianca, de la Unirea Slobozia, Nițescu și Calagi, ambii de la Callatis Mangalia s-au înțeles cu Modelu. Lor li se vor alătura David, de la Spicul Roseti, și Voinea, de la Viitorul Dâlga. Discuțiile nu au fost finalizate cu Mihociu de la Viitorul Axintele, și Tudorache de la Unirea Slobozia.
Toate aceste nume au fost pronunțate ieri de către Valeriu Petrescu la întâlnirea cu jucătorii aflați deja sub contract. „Băieții m-au întrebat în vestiar dacă ne gândim la promovare. Au zis că nu putem să nu atacăm acest obiectiv în campionatul viitor dacă aducem astfel de jucători, iar eu l-am zis că asta ne dorim, să promovăm”, a declarat tehnicianul modelenilor.
Sursa: Sport Călărășean