În sfârșit! Ousmane N”Doye a revenit în România și va semna cu echipa care îl anunța ca transferat încă de la începutul sezonului

Ousmane N”Doye (38 de ani) era anunțat, la începutul lunii septembrie, ca noul fotbalist al echipei din Liga 3, CNS Cetate Deva, care are ca obiectiv promovarea în eșalonul superior, proiect căruia s-a alăturat la începutul sezonului ca și președinte și Cristi Bobar, fost conducător al lui Dinamo sau ASA Tâgu Mureș.

N”Doye a rămas liber de contract după despărțirea de ASA Târgu Mureș, din această vară, și a fost cooptat imediat de Cetate Deva, echipă din al treilea eșalon fotbalistic din România. Totuși, mutarea a fost în stand-by timp de aproape două luni, deoarece fotbalistul a fost nevoit să plece în Senegal pentru a-și rezolva problema cu viza, care-i expirase.

În cele din urmă, problemele lui N”Doye s-au rezolvat, iar senegalezul a fost prezentat oficial azi, la Cetate Deva, echipă cu care va încerca promovarea în Liga 2, încă din primul an. Tot azi, Ousmane va participa la antrenamentul echipei, iar vineri va juca primul său meci, împotriva celor de la Millenium Giarmata, la Deva.

Pe aceeași temă