„Îmi doresc să ajut ALRO să promoveze”

01 Jul. 2011, 10:00 Bursa transferurilor
„Îmi doresc să ajut ALRO** să promoveze

Puștiul crescut în curtea celor de la Rapid București, Alexandru
Coman, a semnat pe o perioadă de un an de zile cu Alro Slatina.
Mijlocașul de 19 ani speră să contribuie la obținerea promovării în
primul eșalon.

Mijlocașul la închidere Alexandru Coman a ajuns la o înțelegere cu
oficialii grupării Alro pe o perioadă de un an de zile, cu opțiune
de prelungire. Jucătorul de 19 ani a bifat câteva prezențe în Liga
I sub culorile clubului Rapid București, debutând în primul eșalon
anul trecut, în meciul cu Unirea Urzceni. În ultima perioadă,
tânărul mijlocaș a evoluat la divizionara secundă Juventus
București.

„Avem
șanse, indiferent de adversarii din serie”

Alexandru Coman speră ca la capătul noului sezon să reușească
accederea în primul eșalon cu echipa aflată sub comanda lui
Corneliu Papură.

„Îmi doresc să ajut la îndeplinirea obiectivului, cel
de a promova în primul eșalon. Sper să mă impun ca titular, de
aceea am și venit, să îmi fac treaba cât mai bine, astfel încât să
îmi ajut colegii. Eu cred că avem șanse la promovare, indiferent de
adversarii din serie. Lupta se va da pe teren”
, a
declarat Alexandru Coman.

Tânărul mijlocaș a fost convocat în primăvară de selecționerul
Emil Săndoi la turneul amical susținut de reprezentativa de tineret
în Austria. Înainte de a semna cu gruparea slătineană, Alex Coman
s-a aflat în discuții și cu FC Snagov.

sursa: Gazeta Nouă

01 Jul. 2011, 10:00 Bursa transferurilor
Pe aceeași temă