FC Voluntari conduce în prima serie a Ligii 2 cu un avans de șapte puncte în fața urmăritoarelor Rapid CFR Suceava și Academica Argeș și are mari șanse să promoveze. Antrenorul Ilie Poenaru a declarat la Sport Total FM că își dorește că jucătorii să rămână cu picioarele pe pământ pentru că sezonul nu s-a încheiat.
„Impactul mă așteptam să fie altul. Problema e că fotbalul românesc e într-o scădere valorică. Mă așteptam să fie mai greu atunci când urci la un nivel superior. Nu a fost ușor, dar am creat un grup puternic, cu anumiți jucători cu experiență și asta ne-a ajutat. Mai departe nu pot să mă pronunț pentru că nu am ajuns în Liga 1. Când vom ajunge acolo vom vedea. Este foarte important cum începem, este foarte importantă perioada asta de pregătire, este foarte important factorul psihologic. Eu nu plec de la șapte puncte avans, am discutat și cu jucătorii și cu conducerea și vom pleca de pe picior de egalitate.” a explicat antrenorul liderului seriei I din Liga 2.
În privința transferurilor pentru a doua parte a sezonului, Poenaru a ținut să aducă niște lămuriri. Dacă la echipă vor veni jucători noi, el își dorește că aceștia să fie peste cei pe care îi are acum la dispoziție, propunându-și să formeze un lot și mai valoros decât actualul.
„Pentru Marius Matei e ceva adevăr. Au fost niște discuții, ni l-am dorit, ni-l dorim în continuare, dar am stagnat puțin. Nu am renunțat, dar nu este nicio tragedie dacă nu reușim să-l luăm. Avem și alți jucători în vizor, dar nu vă pot spune acum despre cine este vorba. Sincer, nici nu vrem să aducem foarte mulți jucători. Dacă vom aduce, vom aduce jucători care să fie mai buni decât ce avem acum, jucători care să facă diferența. Vreau un lot mai puternic decât cel pe care îl avem, vreau un lot pe care să îl construim pentru ce urmează. Ne reunim pe 12 ianuarie, facem prima săptămâna de reacomodare la noi la stadion, după care vom pleca la Izvorani și pe 3 februarie vom pleca în Antalya. Doresc adversari și de prima ligă și de liga a doua, doresc tot felul de meciuri, chiar și cu echipe rusești, de exemplu. Avem nevoie de astfel de meciuri pentru a ne da seama la ce nivel suntem”, a declarat tehnicianul Voluntariului la Sport Total FM.