Fostul jucător de la FC Drobeta va evolua din retur sub comanda lui Marian Bondrea, la Gaz Metan. Actuala echipă a Severinului a încheiat turul pe patru, iar Ignat speră într-un loc pe podium la finele sezonului.
„Am avut mai multe oferte, dar am ales Gaz Metan Severin, pentru că am găsit aici un proiect solid. Se dorește performanță și am decis să revin acasă, după ce am evoluat câțiva ani la FC Drobeta. Sunt severinean și e plăcut să joci pentru echipa din orașul natal. Parcă ai altă motivație, când lupți pentru orașul tău. Sper să ajut la îndeplinirea obiectivului. Vreau să facem fericiți suporterii, care își doresc o echipă în Liga I. Sper ca evoluțiile mele să mulțumească publicul și conducerea, care a avut încredere în mine. Împotriva domnului Bondrea am jucat în 2007, când dânsul era antrenor la Vâlcea”, a spus Ignat.
Fundașul central a semnat pe doi ani și jumătate și a devenit primul severinean care joacă la Gaz Metan, dar vrea să intre în istoria clubului drept jucătorul care a contribuit la promovarea echipei: „Are mai puțină importanță că voi fi eu primul severinean de la Gaz Metan. Important e ca cei care sunt în lot să se dăruiască pentru echipă și să facă tot posibilul ca să îndeplinim obiectivul. E bine că Primăria s-a implicat în proiectul Gaz Metan, dar sper ca de data acesta proiectul să fie dus la bun sfârșit, iar locuitorii din Drobeta Turnu Severin să se bucure de meciuri de Liga I. Sunt convins că stadionul ar fi plin la fiecare partidă, dar, ca să ajungem acolo, avem mult de muncit. Deocamdată ne așteaptă un retur foarte greu, având în vedere că mai multe echipe luptă pentru promovare. După ce au apărut și acele speculații cu licența, lupta va fi și mai aprigă. Eu îmi doresc să încheiem sezonul pe locul trei. Poli Timișoara și Gloria Bistrița s-au distanțat la 11 puncte, iar Chindia Târgoviște, Alro Slatina și, poate, FC Bihor Oradea vor fi contracandidatele noastre pentru un loc pe podium.”
În tur a fost adversarul Gazului
Ignat a explicat și incidentele de la finalul partidei Gaz Metan Severin – FC Olt 0-0, din turul campionatului, când a avut un schimb de replici cu antrenorul, de la vremea respectivă, Cosmin Bodea: „Atmosfera din tribune a fost frumoasă și mi-a plăcut. Au fost peste 5000 de spectatori și sper ca Gaz Metan să aibă și în retur public numeros. Din păcate, la finalul meciului jucătorii ambelor echipe s-au îmbrâncit, antrenorul Gazului a intrat și el pe teren, iar publicul a reacționat, firesc. Eu mi-am apărat culorile echipei la care jucam și s-au interpretat greșit mai multe aspecte. Sper ca suporterii să nu fi înțeles altceva. Pentru spectatorii care cred în continuare că aș fi înjurat, îmi cer scuze. Cât timp am jucat la FC Drobeta, au fost lângă mine și nu aveam cum să nu-i respect”
A fost dorit și vara trecută de conducere
Fost component al lotului național de juniori, Ignat a evoluat pentru FC Drobeta aproape patru ani, iar, în ianuarie 2010, după ce echipa din orașul natal s-a retras din Liga a II-a, s-a transferat la Farul Constanța. A mai jucat la Viitorul Constanța, CF Brăila și, în turul actualului sezon, la FC Olt. Fotbalistul de 25 de ani a fost și în vară dorit de oficialii clubului Gaz Metan Severin.
„Antrenorul de atunci (n.r. – Cosmin Bodea) a preferat să lucreze cu jucătorii pe care îi cunoștea deja, cu toate că eu stabilisem în mare detaliile contractului cu conducerea clubului. N-a fost să fie și am plecat la FC Olt. Deși am jucat 10 etape, consider că am pierdut șase luni la Piatra Olt!”, a spus Ignat.
articol și foto de Mircea OGLINDOIU