Timișorenii îl vor avea și din vară la dispoziție pe atacantul lor nr. 1 din Liga 2. Golgheterul lui ACS Poli, brazilianul Pedro Henrique, și-a prelungit înțelegerea cu încă un an. Dan Alexa a spus că în această perioadă clubul urmărește să-și asigure serviciile jucătorilor doriți de el în continuare, urmând ca despre transferuri să se discute la modul concret după această etapă de negocieri.
Alexa i-a lăudat pe jucătorii avansați de Daniel Stanciu ca ținte în vară, dar a subliniat că deocamdată se gândește la păstrarea nucleului actual. „Bunoza și Elhamed sunt doi jucători buni, și-au demonstrat valoarea în partea a doua a campionatului. Sigur o să apară nume potențiale. Sunt doi jucători pe care orice echipă din România și i-ar dori, și-au demonstrat valoarea. Nucleul va fi cel care a promovat echipa. Pentru mine e important să prelungesc contractele actualilor jucători. Ei merită. Sper ca zilele acestea să le prelungim la toți pe care îi doresc. Daniel discută cu ei acum, sper să și accepte condiții. Mi-aș dori și o mărire de salariu, au muncit pentru asta”, a declarat Dan Alexa.
Cea mai importantă veste pentru timișoreni deocamdată e prelungirea împrumutului lui Pedro Henrique. Autorul a 11 goluri în meciurile din Seria a II-a a fost de acord cu noul contract, pentru care și-a dat acceptul și impresarul său. „Pedro Henrique a semnat azi prelungirea pe un an”, a confirmat Alexa.
Tehnicianul a numit și câteva dintre numele aflate la final de contract, jucători pe care vrea să-i păstreze în lotul de Liga 1: „Sunt șapte jucători. Printre ei Melinte, Scutaru … mai sunt și jucători care au salarii mici, gen Boldea, care a jucat foarte mult, și vrem să le prelungim… Poparadu, Keita. La Liga 1 trebuie doar 25 de jucatori. E noua regulă”.
Vor un succes în ultimul joc acasă din Liga 2. Cum abordează timișorenii duelul devenit de „vacanță” cu CS Mioveni
Avantajată de schimbarea programului Ligii a 2-a pentru a le oferi zile în plus de vacanță jucătorilor, campioana seriei vestice abordează cu seriozitate și partida cu CS Mioveni. Dan Alexa va miza în intermediara din Liga 2 atât pe tineri noi din propriul centru de copii și juniori, cât și pe seniori, în principal fiind vizați cei cu mai puține minute în acest sezon.
ACS Poli a înregistrat numai victorii în duelurile cu argeșenii în acest sezon. Mioveniul pregătit de Claudiu Niculescu speră la un rezultat de prestigiu și au pregătit din timp jocul de la Timișoara. „E ultimul meci acasă, împotriva ocupantei locului 2, o echipă pregătită să facă un meci bun. Am înțeles că au venit de două zile, fac antrenamente la ora jocului aici. La începutul campionatului a fost una dintre contracandidatele noastre. E o echipă bună, organizată. Pentru mine e important să-mi motivez jucătorii. Țin foarte multe la un rezultat bun, la un joc bun, chiar dacă voi da șanse și altor jucători, așa cum s-a întâmplat la Tărlungeni”, a declarat Dan Alexa.
„Chirurgul” se va ține de promisiune și le va da liber elevilor săi imediat după partida de mâine. „Jucătorii trebuie să fie motivați, după acest meci vor avea vacanță absolut toți. La Satu Mare voi merge exclusiv cu o echipă de copii pentru că trebuie să pregătim Liga 1”, a precizat Alexa.
Dacă la Tărlungeni ACS Poli a zburdat și a trimis fără probleme doi puști în teren, pe Marius Marin și Răzvan Rus, contra Mioveniul sunt așteptat și alte nume de la juniori să-și facă debutul senioral. „O să de debutez jucători noi de la Centru. O să fie 2-3 care vor juca din primul minut. Am făcut o echipă mai echilibrată, indiferent cine joacă, au și demonstrat-o în acest campionat, cei care au intrat au intrat bine. Echipa a câștigat în seriozitate, mentalitate… Nu am avut sincope, am controlat jocurile. Pentru că am fost foarte serioși”, a mai spus tehnicianul bănățenilor.
Dan Alexa s-a arătat încântat și de faptul că doi dintre tinerii echipei, portarul Edi Pap și mijlocașul Ovidiu Popescu, au făcut pasul la naționala U21: „Sunt foarte benefice (n.r. convocările). Popescu a și fost mult timp accidentat, mă bucurpentru ei. Dacă Bărbuț era sănătos era chemat și el. Este foarte important că doi jucători de Liga a II-a sunt convocați. Sper să și confime, valoare au”.
Partida ACS Poli – CS Mioveni se dispută miercuri, de la ora 18.00, pe arena „Dan Păltinișanu”, în runda a 9-a a play-off-ului Seriei a II-a.
Articol scris de Cornel BIHOLARI (Sport9)
Foto: Sebastian TĂ‚TARU