Hebga și Dumitra și-au reziliat contractele cu ALRO

21 Jul. 2011, 16:50 Bursa transferurilor
Hebga și Dumitra** și-au reziliat contractele cu ALRO

ALRO Slatina și Ion Dumitra au ajuns, până la urmă, la un acord
și s-au despărțit oficial. Veteranul a cedat pentru a nu-și face și
mai mulți nervi. Un alt jucător la care echipa lui Corneliu Papură
a renunțat este camerunezul Ange Hebga.

După ce antrenorul l-a anunțat că nu intră în planurile pentru noul
sezon al Ligii a II-a, despărțirea de Ion Dumitra părea iminentă,
însă lucrurile nu au stat așa. Mijlocașul de 35 de ani nu a ajuns
la un acord cu președintele Jane Nițulescu pentru rezilierea
amiabilă a contractului, astfel că a trebui să vină la antrenament,
chiar dacă a făcut-o separat de restul colegilor. În cele din urmă,
ruperea contractului s-a produs pentru a nu apărea și alte
complicații și pentru a-și găsi o nouă echipă la care să poată
evolua în noul sezon.

„Unul a mai pus, altul a mai lăsat, în cele din urma
mi-am reziliat contractul. N-avea rost să mai stau pe acolo să-mi
fac nervi. Nu știu ce voi face, să vedem ce oportunități vor fi. CS
Cisnădie ar putea fi o variantă, de ce nu? Să vedem în ce condiții
ne-am putea înțelege, dar n-aș vrea să mai plec atât de departe de
casă, însă dacă ne vom înțelege… este posibil
orice”
, a declarat Ion Dumitra pentru Gazeta Nouă.

Hebga a
vrut singur să plece

Pe lângă Dumitra, ALRO s-a mai despărțit de încă un jucător. Chiar
dacă mai avea contract cu slătinenii pe un an, iar Papură îl dorea
în continuare, Joseph Ange Hebga Missinga a decis să plece de la
echipa din Liga a II-a după numai un sezon. Ruperea contractului
atacantului camerunez s-a făcut pe cale amiabilă

„Am discutat astăzi cu conducerea clubului. Am reziliat
contractul de comun acord. A fost alegerea dorită, eu am vrut să
plec de la echipă. Mulțumesc conducerii pentru
înțelegere”
, a spus Ange Hebga.

Articol scris de Marius
ANGHEL

21 Jul. 2011, 16:50 Bursa transferurilor
Pe aceeași temă