Goge e liber, Dina nu cedează!

Goge e liber,** Dina nu cedează!

ACS Poli se va despărți oficial de Petre Goge la finalul lunii după ce mijlocașul a fost de acord cu rezilierea contractului de comun acord. În schimb, negocierile continuă cu Mihai Dina, atacantul pare să nu-și cedeze drepturile, mai ales că nu ar avea drept de joc la altă formație până în vară.

În urma înțelegerii dintre club și reprezentantul lui Goge, impresarul Cristea Opria, jucătorul va deveni liber pe 30 aprilie și va putea semna cu un nou club începând de miercuri, 1 mai. „Am avut înțelegere cu el. Singurul lucru care i se poate reproșa a fost randamentul, nu caracterul sau alteceva. Noi semnasem pe o perioadă mai lungă de timp cu el, aveam încredere, era și jucător sub 21 de ani. Dar trebuie să ne gândim mai sus, la cum ar evolua în Liga I”, ne-a spus Călin Rosenblum, managerul sportiv al timișorenilor.

Petre Lucian Goge (21 ani) mai avea contract cu ACS Poli până în data de 30.06.2015. Cel mai probabil mijlocașul va ajunge la una dintre contracandidatele bănățenilor la promovare, UTA sau Damila Măciuca.

Negocieri mai grele cu Dina

Celălalt jucător exclus definitiv din lot de tehnicianul Valentin Velcea se ține încă de contractul semnat în iarnă. Mihai Dina are o mare problemă prin faptul că va trebui să stea pe bară până în toamnă, el mai jucând în acest sezon la Gyor. De asemenea negocierile decurg mai dificil și prin faptul că atacantul oltean nu are un impresar și se autoreprezintă în relația cu clubul.

„Am discutat cu el, așteptăm să vedem în continuare, sunt sigur că vom ajunge la o înțelegere. Nu trebuie să ne cramponăm de un contract. Sunt mulți jucători care semnează pe patru-cinci ani. Dacă nu dai randament nu poți să stai toată perioada, e și spre binele jucătorului să joace. El are punctul lui de vedere, noi îl avem pe al nostru, e normal”, a precizat Rosenblum. Acesta a adăugat că clubul nu va căuta înlocuitori pentru cei doi: „E exclus acum să căutăm acum jucători. Suntem acoperiți pe cele două posturi”.

Mihai Dina semnase în iarnă pe un an și jumătate. După doar trei luni și patru jocuri, în care a bifat 175 de minute, atacantul se desparte de ACS Poli fără gol marcat în jocurile oficiale. Acesta avea numărul 10 la noua echipă timișoreană, unul purtat cu insucces și de Daminuță în tur.

În această săptămână Valentin Velcea a mai apelat la juniori din cadrul clubului pentru pregătirea cu seniorii, e vorba de atacantul Bogdan Pleșcan și mijlocașul stânga Silviu Balaure. ACS Poli va evolua sâmbătă pe terenul Luceafărului Oradea (ora 11) și probabil nu se va putea baza în continuare pe serviciile atacantului Marco Enciu (accidentat).

Articol scris de Cornel BIHOLARI (BanatSport)

Pe aceeași temă