Conducerea echipei FC Argeș a rezolvat anumite probleme legate de lot chiar înainte de a pleca spre cantonamentul de la Sfântu Gheorghe. Piteștenii au reziliat contractele a doi dintre jucătorii argeșenilor. Astfel, Daniel Ghiță și Adrian Voicu nu mai fac parte din lotul echipei FC Argeș pentru noul sezon competițional. „Am luat această decizie de comun acord cu cei doi jucători ce au fost la noi la echipă. Au fost niște probleme legate de atitudinea acestor jucători și de anumite pretenții. Am preferat să rupem aceste contracte pe cale amiabilă și astfel fiecare își vede de drumul lui din acest moment. Vreau ca și acești doi jucători să își găsească o nouă echipă la care să evolueze pentru că au fost niște jucători ce au ajutat echipa la un moment dat. Am luat această decizie pentru că ajuns la părerea că acești jucători nu ne mai pot ajuta în viitoarea stagiune din Liga a II-a”, a declarat Cătălin Barbu, managerul general al echipei FC Argeș.
Program încărcat pentru piteșteni
Astăzi va fi o zi foarte încărcată pentru jucătorii echipei FC Argeș, deoarece aceștia vor avea parte de o zi plină. Dimineața, undeva în jurul orei 7 dimineața, piteștenii vor pleca la Craiova, acolo unde vor efectua vizita medicală, după care piteștenii se vor întoarce în oraș. „De dimineață vom pleca la Craiova pentru a face vizita medicală. Trebuie să plecăm de dimineață pentru că trebuie să fim acolo la ora 9 dimineața. Va trebui să ne mișcăm foarte repede, iar undeva la ora 13:00, sper să scăpăm deja de la vizita medicală. După aceea o să venim repede la Pitești și o să strângem rapid bagajele și o să plecăm la Sfântu Gheorghe pentru a ajunge la locul unde ne vom caza pe timpul cantonamentului. Va fi o zi pierdută mâine și cu siguranță vom avea parte de un program încărcat”, a declarat antrenorul principal al echipei FC Argeș, Viorel Dumitrescu.
Sursa: Ziarul Top