Frățică: „Boroiban costă 20.000 de euro”

22 Dec. 2011, 18:28 Bursa transferurilor
Frățică:** „Boroiban costă 20.000 de euro

Deși lista cu jucătorii la care se va renunța e întocmită, oficialii severineni așteaptă campania de achiziții pentru a opera disponibilizările. Unul dintre componenții lotului care ar putea părăsi Severinul în această iarnă este Laurențiu Boroiban, dar Gaz Metan nu vrea să se despartă în orice condiții de golgheterul echipei din tur.

„Vom aduce probabil 6-7 jucători și ne vom despărți de mai mulți dintre actualii componenți, în special de cei care n-au dat randament. Nu vrem să renunțăm la Boroiban, dar el vrea să plece. Jucătorul mai are însă contrat până în vară și nu-i vom da drumul gratis. Cine-l vrea, trebuie să plătească 20.000 de euro! Cu Vigariu e o altă discuție. Mai întâi să facem transferurile, apoi vom vorbi despre disponibilizări”, a spus președintele executiv Gheorghe Frățică.

articol și foto de Mircea OGLINDOIU

22 Dec. 2011, 18:28 Bursa transferurilor
Pe aceeași temă