Criza financiară prin care a trecut în ultimele luni liderul FCM Baia Mare i-a atras acestuia mai multe litigiile la FRF. Conducătorii clubului din Seria a II-a încearcă în această perioadă să scape de jucătorii care au apelat la această modalitate de a-și primii banii cuveniți prin a-i lăsa liberi de contract. Primii doi care au acceptat sunt Vlad Potecu și Mădălin Popa.
Potecu, care între timp a ajuns la un acord cu Unirea Tărlungeni, și-a reziliat contractul pe cale amiabilă, iar litigiul a fost stins. Fundașul central originar din Brașov n-a mai vrut să joace la FCM din cauza președintelui Cristian Șpan. „Îmi pare rău că părăsesc această echipă și acest oraș, am petrecut momente frumoase la Baia Mare, dar efectiv nu mai puteam lucra cu președintele Cristian Șpan. Și-a bătut joc de mine și la fel face și cu ceilalți foști colegi. Echipei, colegilor și antrenorilor le doresc să-și îndeplinească obiectivele propuse și la final să fie bucuroși de acest sezon”, a declarat, pentru Graiul Maramureșului, Potecu.
Mădălin Popa l-a urmat și el la finalul acestei săptămâni, iar între timp a ajuns la echipa din Liga a IV-a Alba, Mureșul Vințu de Jos. Potrivit sursei mai sus citate, se pare că despărțirea lui Popa de FCM s-a produs după ce jucătorului i-a fost achitat memoriul.
Dănuț Ivănică, Ionuț Bratimă, Radu Leonte, Dragoș Ganea și Cătălin Savin au depus și ei memorii împotriva clubului băimărean, în cazul ultimului Comisia de Disciplină și Etică a FRF dictând, în ședința din 29 ianuarie, împotriva FCM-ului o penalitate de 3.000 de lei.
Amicalul cu Comuna Recea a fost anulat
În altă ordine de idei, amicalul dintre FCM Baia Mare și ACS Fotbal Comuna Recea, programat pentru astăzi, 30 ianuarie, de la ora 11:00, a fost anulată din cauza terenurilor impracticabile.
Băimărenii vor merge de luni, 1 februarie, într-un stagiu centralizat de pregătire la Nyrbator, unde va sta până pe 13 februarie, în această perioadă urmând a desfășura și patru meciuri de verificare.