FCM Argeș negociază cu jucători de la FC Argeș

FCM Argeș** negociază cu jucători de la FC Argeș

Noua echipă de fotbal a Piteștiului se pre­gă­tește de primul meci ofi­cial al a­ces­tui se­zon competițional. FCM Argeș va juca miercuri, de la ora 17.30, în de­plasare la Râmnicu Vâlcea, cu Hidro Râm­­­nicu Vâlcea, în turul doi al Cupei Ro­mâ­niei. În câteva zile, e­chipa finanțată de auto­rită­țile locale poate su­feri trans­formări spec­ta­culoase, dacă trans­fe­ru­ri­le pe care oficialii intenționează să le fa­că se vor concretiza.

Până la venirea întăririlor care se pre­co­ni­zează că se vor realiza săptămâna viitoare, dar și până la numirea unui nou antrenor, oficialii grupării din Trivale au decis să mizeze pe o parte dintre foștii jucători al SCM-ului și pe fot­baliștii tineri care sunt în probe.

Gabi A­lexe, unul dintre conducătorii clubului arge­șean, spu­­ne că obiectivul este calificarea: „Pentru jocul de cupă cu Hidro Râmnicu Vâlcea am chemat toți jucătorii care au mai rămas din SCM Pitești. În afară de aceștia, avem mai mulți juniori care se pregătesc cu noi. Vrem să ne calificăm în faza următoare a întrecerii. Este obligatoriu să ne prezentăm la meciurile de cupă, pentru că ne depunctează în campionat. Chiar dacă nu avem lotul definitivat, sperăm să mergem mai departe în faza următoare a în­trecerii”.
 
Discuții avansate cu mulți fotbaliști

În câteva zile, conducerea clubului va stabili staff-ul tehnic care va conduce echipa în acest sezon competițional. Tot în câteva zile se va de­­finitiva și lotul cu care noua echipă a Pi­tești­u­­­lui va aborda această ediție de campionat: „Sun­tem în discuții avansate cu mai mulți ju­că­tori care au evoluat la echipe de divizia B. Pe lis­ta noastă sunt și câțiva jucători de la FC Ar­geș, cărora nu le vom da numele până nu vom sem­na cu ei. Sunt fotbaliști cu experiență. A­vem ne­vo­ie de un fundaș central, un vârf și un mij­lo­caș de creație”, a declarat Gabi Alexe.    

„Nu îngrădesc nimănui dreptul la muncă”

Nicolae Enoiu, administratorul judiciar al lui FC Argeș, spune că deja unii dintre jucătorii de la clubul din Trivale se pregătesc cu noua echipă a Piteștiului: „Mihai Moise a venit la mine cu o solicitare scrisă ca să se pregătească cu FCM Argeș. L-am lăsat să se ducă, pentru că nu pot să îngrădesc dreptul la muncă nimănui. Din ce știu eu, vor mai fi și alte solicitări pentru mai mulți jucători, cărora le voi da drumul. Ca și în cazul fotbaliștilor ceruți de Mioveni și UTA, și la cei care vor pleca la FCM Pitești voi pune procent la un eventual transfer”.

Sursa: Curierul zilei

Pe aceeași temă